UPDATE: Directorul companiei City Insurance, despre care presa din Italia că este suspectată că ar fi fraudat statul italin cu 75 de milioane de euro, a trimis un drept la replică publicaţiei România liberă în care dezminte această acuzaţie.
Redăm integral dreptul la replică al directorului City Insurance, Nicolae Muşat:
"Informatia potrivit căreia City Insurance este implicată într-o anchetă de evaziune fiscală în Italia este falsă, evident tendenţioasă şi defăimătoare, afectând imaginea companiei. Din octombrie 2011, la intervale regulate, ca un ceas, în presa italiană continuă să apăra articole menite să defăimeze compania City Insurance, articole care sunt clar rezultatul practicilor de concurenţă neloială. Credem în libertatea de exprimare şi în libertatea presei atunci când informaţia este verificată, veridică şi prezentată cu bună credinţa. Sperăm ca presa să verifice sursele şi informaţiile şi să scoată adevărul la iveală".
Reacţia directorului City Insurance după ce agenţia de presă italiană ANSA a publicat, miercuri, un articol potrivit căruia o companie de asigurări din România, controlată de un om de afaceri italian, este suspectată de autorităţile din Italia că ar fi acumulat în ultimii 5 ani venituri nedeclarate în valoare de 75 de milioane de euro.
Agenţii Gărzii Financiare din Veneţia au depistat venituri nedeclarate de 75 de milioane de euro la sucursala italiană a companiei de asigurări City Insurance, potrivit Mediafax.
_ _ _ _
Firma este anchetată de asemenea, în Veneţia şi Cagliari, pentru presupuse fapte ilegale legate de participarea la licitaţii organizate de companii publice din sectorul sănătăţii, potrivit presei italiene.
Astfel, compania înregistrată în România, nerezidentă în Italia, ar fi obţinut în ultimii doi ani, prin mai multe firme intermediare, venituri din asigurări în regiunea Campania. @