Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Păcăleala prin SMS - fenomenul care a cuprins întreaga ţară. Cum a plătit un sucevean pentru un premiu fictiv

Publicat in Gandul, duminică 31 octombrie 2010 ·

Un sucevean a plătit 27.000 de lei în schimbul unui premiu pe care nu l-a mai primit. Dezamăgit, omul depus o reclamaţie la Poliţie, spunând că a fost înşelat şi că vrea să-şi recupereze banii.

Potrivit anchetatorilor, suceveanul a plătit banii drept comisioane pentru a intra în posesia unui premiu de 20.000 de euro fictiv, după ce primise un SMS prin care era felicitat pentru desemnarea sa ca şi câştigător.

Victima, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Suceava, a reclamat că, în 18 octombrie a primit, pe telefonul mobil, un SMS, prin care era informat că este câştigătorul unui premiu în valoare de 20.000 de euro.

Câteva zile mai târziu, el a sunat la numărul de pe care a primit SMS-ul şi a discutat cu un bărbat care i-a spus că, pentru a intra în posesia premiului, mai are de achitat câteva comisioane. În schimbul premiului, suceveanul trebuia să facă dovada achitării comisioanelor, prin transfer bancar.

Convins că a dat norocul peste el, suceveanul a fost de acord să plătească banii şi a trimis suma de 27.300 de lei, pe care a plătit-o în patru tranşe prin transfer bancar.

După ce a aşteptat degeaba să îşi încaseze câştigul promis, omul s-a dus la Poliţie, dându-şi seama că a fost păcălit. În plângerea depusă la secţia de poliţie, el a cerut identificarea autorului şi recuperarea prejudiciului. Anchetatorii au deschis o anchetă în acest caz, întocmind un dosar penal pentru înşelăciune.

"Avem cazuri peste tot în ţară, au declarat pentru gândul surse judiciare. De regulă încercăm să găsim legăturile între cazuri, pentru a demonstra în faţa instanţei pericolul unor astfel de înşelăciuni."

Ca metodă de operare, iniţiatorii lansează oferta prin mica publicitate sau direct prin mesaje transmise pe telefonul mobil.

"Avem şi colegi poliţişti sau soţii de ale lor care primesc astfel de mesaje. Sunt sute de cazuri

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 7 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°