Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre cumpărarea de voturi

Publicat in Jurnalul, joi 15 noiembrie 2012 ·

Nu am auzit ca in vreun alt stat din Uniunea Europeana sa fie cumparate voturi. Cea mai importanta putere pe care o poate exercita un cetatean este aceea ca, de cate ori are posibilitatea, sa le spuna “da” sau “nu” celor care doresc sa ajunga la putere. Motiv pentru care e bine – iar in unele state e chiar obligatoriu – ca cetatenii sa voteze. Daca absenta de la urne este o greseala, cumpararea de voturi este o crima. O infractiune grava.

Cine sunt vinovatii pentru aceasta practica intalnita la romani si care este unica in Europa? Sunt intotdeauna doi. Sunt infractori pereche. Cel care, in dorinta de a insela, de a ajunge la putere fara sa merite si fara acordul real al cetatenilor, ii propune unui cetatean sa-si vanda votul. Si cetateanul care accepta, ca Iuda, sa primeasca un pumn de arginti in schimbul desconsiderarii votului concetatenilor sai si al alegerii unui neica nimeni sau chiar a unui ticalos notoriu, nu fiindca ar fi un bun slujitor al societatii, ci pur si simplu fiindca a pus banul jos.

Primii provin din categoria oamenilor cu dare de mana. Pentru ca este o cheltuiala enorma sa cumperi mii de voturi. Sa presupunem ca un candidat la Camera Deputatilor sau la Senat, pentru a ajunge in aceasta postura, a platit cuiva din staff-ul partidului o mita. S-a vazut, de pilda, in cazul PP-DD sau PDL, ca aceste sume pot varia intre 50.000 si 100.000 euro. Circa 450.000 lei. Adica 4,5 miliarde lei vechi. Sa mai presupunem ca, pentru a-si invinge, pe aceasta cale, necinstit adversarii, cumpara 5.000 de voturi. Sa spunem cu 100 de lei sau cu un milion de lei vechi. Asta inseamna inca 500.000 lei sau 5 miliarde lei vechi. Admitand ca reuseste, niciodata nu-si va putea recupera, pe cai cinstite, acesti bani din activitatea sa parlamentara, care nu-i aduce lunar decat cel mult 5.000 lei. Si atunci va fura in continuare. Pentru ca - nu-i asa? - de a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum o ora
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°