Au fost, poate, oameni care au urmărit cu delectare evoluţiile (involuţiile) de pe frontul ziarului "Adevărul". Publicaţii viu colorate şi emisiuni TV plasate în prime time au ştiut să speculeze un asemenea subiect gras, mărindu-şi tirajul şi rating-ul, dimensionându-şi convenabil cifrele de publicitate. E oare o lege nescrisă a presei ca o dramă sau mai multe să contribuie la creşterea vânzărilor? Probabil că da; şi, împingând puţin lucrurile pe această linie logică, nu e greu să vedem legătura dintre sutele de mii de victime ale dezastrului din Asia şi nurii unei vedete autohtone specializate în exploatarea suferinţei. Showbiz-ul, în variantă dâmboviţeană, îşi întinde jalnicele antenuţe în toate direcţiile, ameninţând să acopere, cu o peliculă de scârboasă prostituţie "comercială", aproape tot ce mai înseamnă gazetărie profesionistă, artă veritabilă, cultură în înţelesul major al cuvântului. Nu mă număr printre spiritele alarmiste şi nici printre acei sceptici incurabili ai lumii de azi, nostalgici după aurita epocă socialistă. Cred însă că libertatea ne-a fost dată tocmai pentru a face, în cadrul ei elastic, cuprinzător, lucruri de care să nu ne fie ruşine, fapte pentru care să ne respectăm pe noi înşine, texte şi cărţi care să meargă în sensul valorilor, nu în dispreţul lor. Ceea ce se întâmplă azi pe mari porţiuni din spaţiul public românesc, tabloidizarea ziarelor, manelizarea posturilor de radio şi televiziune, mareea de subcultură ce ar vrea să acopere întreaga noastră plajă existenţială: toate acestea vor avea efecte dramatice pe termen mediu şi lung, afectând ireversibil inimile şi creierele conaţionalilor noştri, transformându-i uşurel în ceea ce un filozof numea, generic şi plastic, "imbecilul colectiv".
Închei cu această viziune ce ar putea părea catastrofică (să dea Dumnezeu să nu fie aşa!), şi mă întorc la situaţia de la cotidianul "A
