Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un continent prea mic pentru două teorii

Publicat in Dilema Veche, duminică 28 octombrie 2007 ·

Uniunea Europeană are un nou tratat. E drept că, dacă încerci să-l citeşti, nu înţelegi mare lucru, pentru că de fapt noul tratat doar modifică articole din cele precedente. E limpede că nu se vor edita broşuri cu Tratatul de la Lisabona, ca să ştie cetăţenii europeni cu ce s-au ales. Şi, apropo, care cetăţeni europeni? Mă întreb ce se va învăţa la şcoală despre acest moment. Două teorii contrare bîntuie istoria UE. N-am să vă plictisesc cu numele teoriilor academice, pentru că sînt destul de fluctuante şi nici nu contează dacă oamenii care susţin ceva îşi spun lor înşişi federalişti, neofuncţionalişti sau punkişti. Să spunem doar că teoria 1 priveşte UE ca pe o structură care a plecat dintr-un spirit al vremurilor în care statul naţional era depăşit şi se cerea dezvoltarea organică a ceva care să fie mai mult decît suma părţilor. Această teorie priveşte istoria UE ca un continuum în care punctul final va fi un stat supranaţional, cu cetăţeni la fel de supranaţionali. De ce e nevoie de un asemenea stat? Pentru că globalizarea şi noile fluxuri economice fac statele naţionale desuete. Sau pentru că ataşamentul oamenilor faţă de statul naţional a slăbit şi se cere o nouă structură care să le canalizeze sentimentele de grup. Explicaţiile sînt diverse. Teoria 2 spune că de fapt UE a fost, este şi va fi doar o sumă de tratate semnate de nişte state naţionale, că nu a fost şi nu este nimic mai mult decît permit guvernele naţionale să fie, că nu există cetăţeni europeni, ci doar nişte vecini care s-au cam plictisit să se omoare în războaie şi vor să încerce pacea pe termen lung.

În general, aceste teorii depind de realitate şi una este mai puternică decît alta, în funcţie de ce se întîmplă pe continent. În anii ’50, cînd povestea a demarat în forţă, mulţi erau siguri că sămînţa viitorului stat comunitar a fost plantată. Mai tîrziu, De Gaulle s-a gîndit că e OK c

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 51 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°