Deşi creează o atmosferă romantică în timpul cinei sau una relaxantă în timpul unei băi, lumânările parfumate pot dăuna sănătăţii, spun oamenii de ştiinţă.
Cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Sud, coordonaţi de dr. Amid Hamidi, spun că unele lumânări parfumate emană un fum la fel de toxic pentru organism ca şi cel de ţigară, informează Daliy Mail.
Potrivit specialiştilor, deoarece lumânările sunt aprinse în camere mici şi neaerisite, precum băile, chimicalele împrăştiate în încăpere rămân acolo, putând creşte riscul de astm, eczeme şi alte probleme ale pielii.
Lumânările care au la bază ceară de albine sau soia nu prezintă niciun pericol pentru sănătate, menţionează experţii, care spun că lumânările care sunt mult mai ieftine ne afectează grav sănătatea.
Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii americani au ars în laborator mai multe lumânări, observând astfel că printre chimicalele eliberate s-au aflat, în cantităţi mari, substanţe cancerigene sau care determină apariţia atacurilor de astm, cum ar fi benzenul şi toluenul.
Specialiştii spun că nu doar ceara este periculoasă, ci şi parfumurile sintetice şi vopselele folosite pentru a emana parfum, spre deosebire de cele din ceară naturală sau soia care conţin parfumuri naturale şi uleiuri esenţiale. Potrivit experţilor, majoritatea lumânărilor vândute în magazine, inclusiv cele parfumate, sunt făcute din parafină transparentă, un produs secundar al petrolului.
Cercetătorii spun că aceste obiecte nu ne pun sănătatea în pericol numai atunci când ele ard, ci şi după ce sunt stinse. Odată ce o lumânare a fost aprinsă, particulele arse pot rămâne în aer timp de câteva ore. Uneori, funinginea emanată de lumânări poate conţine zinc, cositor, plumb şi cadmiu, substanţe dăunătoare organismului.
"Uzul ocazional al lumânărilor din parafină transparentă nu afectează s