Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adio apă caldă în cartierele Ţiglina începând de astăzi! Aflaţi până când şi de ce

Publicat in Adevarul, luni 18 iunie 2012 ·

A intrat în tradiţia estivală ca, odată cu venirea caniculei, duşurile cu apă calduţă să devină amintire pentru o vreme din cauza „Programului de reparaţii la sistemul urban de termoficare al municipiului Galaţi".

Pe site-ul site-ul societăţii Apaterm a fost postat un anuţ conform căruia astăzi demarează etapa a doua a „Programului de reparaţii la sistemul urban de termoficare al municipiului Galaţi, pe anul 2012". Acesta îi vizează pe locuitorii cartierelor Ţiglina şi pe o parte dintre gălăţenii care locuiesc în Micro 14.

Susmenţionatul program, de acum tradiţional, în acest an, se desfăşoară tot în şase etape ca şi „ediţiile din anii trecuţi" numai că, de astă dată, se remarcă prin operativitate, durata unei etape în care locatarii termoficaţi sunt lipsiţi de posibilitatea de a face duşuri cu apă caldă fiind doar de cinci zile. Etapa a doua a reparaţiilor se va derula în intervalul 18 iunie - 22 iunie.

Şi, tot conform tradiţiei, după ce Apaterm va termina programul estival de reparaţii - faza pe cartiere, se vor apuca de reparat cei de la Electrocentrale.

Evident, oprind şi ei furnizarea agentului termic primar fără de care Apaterm nu poate livra apă caldă menajeră.

Iată lista blocurilor ai căror locatari vor face baie în lighean până vineri:

Ţiglina I - Saturn

PT 0 blocurile: I5, I6, I7, C7, C8, C18, B4, PS9A, PS10A, PS10B

PT 1 blocurile: B3, C3, C4, C5, C6, D2, D3

PT 2 blocurile: I1, B1, B2, C1, C2, D1, G

PT 4 blocurile: C9, C10, C11, C12, C13, C14, I3

Ţiglina I - Regiment 11 Siret

PT 3 blocurile A1, A2, A3, A4, C15, E1

PT 5 blocurile: C16, C17, C19, C20, E2, E3, E4

PT 6 blocurile: A5, A6, A7, A8, C23, C24, D4, E9, GS1, I2

PT 7 blocurile: D5, D6, E5, E6, C21, C22, E7, E8, C37

PT 8 blocurile: C25, C26, C27, C28, C32, C33, C34, C35, Cămin MapN @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 10 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 11 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 12 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 9 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

vin.

9°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°