Cunoscutul regizor de teatru Mihai Măniuţiu îşi exprimă spaima că valorile tradiţionale sunt degradate în lumea contemporană. Creator al unor spectacole de neuitat cu Marcel Iureş („Richard al III-lea“ sau „Caligula“), Mihai Măniuţiu, în vârstă de 57 de ani,spune că „trăim într-o lume a multiplicărilor“.

„Adevărul": Aţi montat la Iaşi, „Aici, la porţile beznei", după „Hecuba" şi alte tragedii ale lui Euripide, şi recent „Antigona", după Sofocle, la Petroşani. De ce aţi ales această întoarcere spre tragediile greceşti?

Mihai Măniuţiu: Aş dori ca „Aici, la porţile beznei" şi „Antigona" să facă parte dintr-o trilogie care se va numi „Trilogia spaimei". A treia parte ar fi „Aiax", după Sofocle, dar încă nu sunt sigur că o s-o fac. Prin această trilogie îmi manifest spaima faţă de tot ceea ce ni se întâmplă, ceea ce ar putea duce treptat la extincţia omului şi a lumii noastre. Poate se va naşte o altă lume, dar e sigur că va fi o lume în care eu nu cred. Dacă valorile pe care eu m-am sprijinit se vor stinge, mie nu-mi mai rămâne speranţă. În „Trilogia spaimei" vorbesc tocmai despre această spaimă a mea că se sting lumile în care eu am crezut.

După ce aţi făcut şi câteva versiuni ale „Electrei", cum vă raportaţi la personajul lui Euripide?

„Electra" e o piesă jubilatorie, în care mă identific şi cu tema, şi cu rezolvarea. Nu am sentimentul unei pierderi în „Electra". Aici, în celelalte trei piese pe care vreau să le includ în trilogie, sentimentul pierderii este cel care domină.

Alături de Andreea C. Hristu (Antigona), la Petroşani

Aţi mai montat „Antigona" şi în 1996 la Piatra-Neamţ. Ce s-a modificat esenţial acum în viziunea dumneavoastră asupra piesei lui Sofocle?

Cred că cel mai important lucru s-a petrecut în mine şi ţine în primul rând de teatru, nu atât de concepţia asupra „Antigonei". Chiar dacă, l