Cum e să te plimbi prin Europa cu bani din fonduri europene? Asta va trebui să le explice judecătorilor braşoveanca Maria Stoian, fostul preşedinte al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC). Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii au dispus trimiterea în judecată a Mariei Stoian pentru deturnare de fonduri şi tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene. Stoian a renunţat la funcţia pe care o avea în cadrul ANTREC după 12 ani de activitate, în momentul în care procurorii pregăteau rechizitoriul acestui dosar. Practic, ea este cea care a înfiinţat asociaţia, iar mama sa, Mioara Stoian, se ocupă de organizarea filialei braşovene. Familia Stoian a realizat la Bran prima pensiune agroturistică românească.
Madrid, Praga, München
Din probele administrate a rezultat că, în cursul lunii martie 2003, în calitate de preşedinte a ANTREC, aceasta a deturnat 9.640 euro, sumă destinată realizării unui contract intitulat „Formarea formatorilor în vederea organizării turismului rural românesc în spiritul standardelor europene”, finanţat de programul comunitar „Leonardo da Vinci II”. În fapt, probatoriul a arătat că, din avansul acordat pentru realizarea proiectului, în sumă de 12.650 euro, Stoian a utilizat pentru îndeplinirea prevederilor contractuale doar 2.920 euro, diferenţa (9.640 euro) fiind folosită în scopuri personale, pentru efectuarea de călătorii în mai multe oraşe europene, cum ar fi Madrid, Praga, München.
Proiect cu
frecvenţă redusă
Proiectul, care a avut ca obiectiv organizarea în Franţa a unui stagiu de pregătire de două săptămâni în domeniul turismului pentru zece persoane, s-a desfăşurat, în realitate, pe o