Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce ţie nu-ţi place...

Publicat in Romania Literara, vineri 9 ianuarie 2009 ·

Cadouri, urări şi examene

Am văzut la televizor că în Germania există un soi de Târg în care, după Crăciun, oamenii se duc să facă schimb de cadouri, mai precis să scape de cadourile neinspirate pe care le-au primit şi să-şi aleagă unele mai pe măsură. Uimitor era că cele mai ratate erau dăruite între perechi "cu vechime": parfumuri pe care doamna nu le suportă, pulovere sau cămăşi prea mici pentru domnul între timp bine împlinit la trup, cărţi care mai existau o dată sau chiar de două ori în bibliotecă... M-am gândit că ar fi frumos şi un Târg în care să se facă schimb de urări. Am primit o mulţime de urări pentru anul 2009 şi m-am străduit să le răspund tot cu o urare. Dacă mi-au scăpat totuşi unele, sper să fiu iertată. Toate erau sincere, căutând să treacă de convenţionalismul pe care îl întâmpină, fără să vrea, orice formulare de gen. Şi, oricum, nu stai să cauţi nod în papură unei urări: simţi pur şi simplu recunoştinţă că un gând bun s-a îndreptat spre tine, din oceanul elecronic sau din vechea cutie poştală şi-l trimiţi şi tu, din inimă.

M-a izbit însă o distincţie netă între tipurile de mesaj: unii îi doresc celuilalt lucrurile cele mai bune pe care şi le-ar dori şi pentru sine. Altă parte încearcă să se pună în pielea destinatarului şi-i urează lucruri pe care nu e obligatoriu să le preţuiască sau să le vrea expeditorul, dar presupune că celălalt şi le doreşte. (Mai sunt şi urările pedagogice, dar de ele nu vorbesc, că nu e cazul). Mi-ar fi greu să spun ce tip de urare prefer sau să fac o ierarhie între ele. E limpede că prima categorie îşi arată afecţiunea, preţuirea sau pur şi simplu politeţea, printr-un transfer generos al lucrurilor la care ţine cel mai mult. E vorba de firi generoase, care nu vor doar pentru sine tot felul de comori, ci s-ar bucura să le vadă la cei dragi. Seamănă cu oamenii care fac cadou lucrurile pe care şi

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

România asigură peste 20% din consumul de carne de oaie din UE, susține ministrul Agriculturii

Ziare.com acum o ora
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, 12 mai, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumn

STUDIU Schimbările climatice întreţin şi alimentează bolile infecţioase

G4Media acum o ora
Planeta noastră – devenită mai caldă, mai poluată şi mai neospitalieră – s-a schimbat sub efectele activităţii umane şi, în acest mediu nou, bolile infecţioase proliferează, informează AFP, citată de Agerpres. Studii recente au dezvăluit consecinţe

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 7 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 5 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Interzicerea exporturilor de arme din Marea Britanie către Israel ar întări Hamas, afirmă ministrul de externe David Cameron

News.ro acum 2 ore
Oprirea vânzărilor de arme britanice către Israel, dacă acesta lansează un atac terestru asupra Rafah, în Fâşia Gaza, ar întări Hamas, a declarat duminică la BBC ministrul britanic de externe David Cameron, o declaraţie contradictorie cu punctul de

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°