Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ancheta arată că Patricia a fost omorâtă de Salmonella, medicii sunt nevinovați

Publicat in Adevarul, marți 12 octombrie 2010 ·

Un protest de amploare va avea loc astăzi în Oradea. Părinți și rudele victimele moarte în spitale din cauza neglijenței sistemului medical își vor exprima nemulțumirea în stradă. Delia Scorțe, mama fetiței decedate la începutul verii din cauză că a mâncat o prăjitură cu Salmonella spune că este revoltată pe faptul că autoritățile competente nu au luat măsurile necesare în cazul morții fiicei sale.

Ca răspuns la protestul care va avea loc astăzi în fața sediului Direcției de Sănătate Publică Bihor, șeful instituției, Marius Pîrcioagă a transmis un comunicat în care explică faptul că DSP și-a făcut meseria. Cât despre depistarea cauzelor deceselor bihorenilor în spitale, Pârcioagă mai adaugă că intră în competența și responsabilitatea Colegiului Medicilor Bihor.

Salmonella e de vină

„Din ancheta privind decesul Patriciei Vanesa Aktaa, în vârstă de 5 ani, a cărei rezultate au fost făcute publice de instituţia noastră în cursul lunii mai al acestui an, rezultă că a fost asigurat accesul pacientei la serviciile medicale, fiind tratată în două unităţi, Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu" și Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului de Pneumoftiziologie, unde a fost asigurat tratamentul în conformitate cu evoluţia bolii, ambele unităţi fiind dotate şi aprovizionate corespunzător nivelului de competenţă. Forma clinică a bolii, cu gravitate mascată iniţial, şi acţiunea agresivă în organism a Salmonellei DO, identificată în prăjitura consumată la evenimentul familial şi la examenul coproparazitologic a trei persoane, inclusiv minora decedată, au determinat evoluţia fatală a cazului", spune Marius Pîrcioagă, șeful Direcției Județene de Sănătate Publică.

Poziție oficială

Referitor la celelalte cazuri care sunt în atenţia opiniei publice şi au avut o evoluţie fatală în unităţi spitaliceşti din judeţul Bihor, precizăm că atitudinea DSP a fo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 21 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Irina Begu s-a calificat cu emoţii în sferturi la turneul ITF de la Wiesbaden

Mediafax acum 33 minute
Irina Camelia Begu a reuşit joi să obţină calificarea în sferturile de finală ale turneului de tenis de categorie W100, de la Wiesbaden (Germania). Românca s-a impus greu, în trei seturi, cu 4-6, 6-1, 7-6 (2). În turul trei, Begu o va întâlni pe ucr

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°