În bucătăria hotelului în care stau, personalul vorbeşte încă de la micul dejun despre nunta regală.

Probabil, nici unul dintre tinerii care fierb cafeaua şi prăjesc pâinea pentru turişti nu s-a născut în Marea Britanie. Şi poate de aceea regretă şi mai mult că nu pot merge azi la evenimentul care face planeta să vuiască de săptămâni. Cel puţin acea parte care se uită la televizor. Pentru că această uniune regală se face nu neapărat pentru cei care sunt în aceste zile în Londra, ci, în cel mai bun caz, cu ajutorul lor.

Accesul în zona Catedralei Westminster, a Palatului Buckin gham şi pe traseu se face cel mai târziu cu două ore înainte de începerea ceremoniei; ofiţerii din cavaleria de paradă au petrecut, în ultimele zile, cel puţin 20 de ore lustruindu-şi orbitor carâmbii şi harnaşamentul; caii au fost tunşi, ţesălaţi şi au primit o impecabilă pedichiură cabalină, iar coamele le-au fost împletite meşteşugit. Programul a fost stabilit şi repetat la minut, iar scenariul a fost analizat şi explicat de sute de ori în toate limbile pământului de miile de jurnalişti care au instalat un adevărat orăşel de corturi, ca o armată invadatoare; chipul şi numele Prinţului William şi al în curând soţiei sale sunt imprimate până şi pe cartelele de metrou. Coloana sonoră a slujbei de cununie va fi disponibilă pe internet la cinci minute după ce mirii vor ieşi din biserică.

Cam toate feţele regale şi princiare de pe planetă au ajuns la Londra, ca la o olimpiadă a jocurilor monarhice, şi există chiar şi variante prestabilite în funcţie de capriciile vremii, care anunţă o posibilă ploaie.

Peste toate tronează vigilen ţa hiperacutizată a miilor de poliţişti şi ofiţeri de informaţie. Aceste detalii, reguli şi proceduri care ar părea exagerate în altă parte se simt cu un teribil firesc la Londra. O naturaleţe care vine din tradiţia milenară