Consiliul Naţional al Rectorilor (întrunit pe 28 ianuarie la Iaşi – n.r.) consideră că Legea Educaţiei Naţionale necesită amendarea, în regim de urgenţă, pentru a asigura funcţionalitatea sistemului de învăţământ.
Rectorii trag un semnal de alarmă în privinţa autonomiei universitare şi libertăţillor academice, acestea fiind esenţiale pentru menţinerea standardelor universitare. "Actuala Lege a Educaţiei anulează autonomia universitară, generând efecte negative asupra funcţionării sistemului prin recentralizarea deciziilor", arată CNR. De asemenea, pensionarea profesorilor universitari la împlinirea vârstei de 65 de ani, cu pierderea calităţii de titulari, pe de o parte, şi blocarea scoaterii la concurs a posturilor vacante, pe de altă parte, creează în universităţi o situaţie foarte dificilă. "Ca urmare, se solicită soluţionarea, de urgenţă, pentru a nu perturba anul universitar în desfăşurare, pentru a nu pune universităţile în situaţia de a nu mai îndeplini criteriile de acreditare, pentru a beneficia de resursa umană cu cea mai înaltă calificare, pentru a nu reduce potenţialul de cercetare ştiinţifică şi de conducere a lucrărilor de doctorat şi pentru a nu decapita învaţământul superior prin pensionarea în acest an universitar a circa 2000 de profesori universitari", mai precizează rectorii.
Aplicarea Legii Educaţiei, fără elaborarea anterioară a unor metodologii adecvate, determină dificultăţi majore asupra cărora rectorii s-au pronunţat cu toată fermitatea. Legea necesită elaborarea a 55 de Hotarari de Guvern şi a 33 de reglementări de nivel instituţional subsecvente acestor hotărâri. "Inadvertenţele din actuala Lege a Educaţiei nu pot fi corectate decât prin acte normative cu aceeaşi putere (legi, ordonanţe de urgenţă)", arată CNR.
Cu privire la clasificarea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii, rectorii au a