Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul Cod Rutier este mai blând faţă de cel din alte ţări

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 11 decembrie 2006 ·

Chiar dacă sunt nemulţumiţi de introducerea unui nou Regulament de circulaţie, şoferii români ar trebui să se gândească că sunt totuşi norocoşi. Reprezentanţii Serviciului de Poliţie Rutieră Braşov spun că deşi noul Cod reprezintă o armonizare a legislaţiei interne cu cea externă, ca urmare a integrării în Uniunea Europeană, pedepsele aplicate şoferilor români sunt mai blânde decât cele de care au parte fraţii vestici. „Atitudinea faţă de noua legislaţie nu este tocmai îndreptăţită. Este drept că pedepsele au fost înăsprite faţă de vechiul Cod, dar ele încă nu sunt la nivelul celor din unele state UE. Spre exemplu, acolo şoferii vitezomani nu sunt toleraţi, ca să nu mai vorbim despre şoferii care consumă alcool şi se urcă la volan. În Anglia, pentru depăşirea vitezei legale pedeapsa merge până la confiscarea automobilului. Mai mult, în Anglia şi Olanda aceeaşi pedeapsă este aplicată pentru conducerea automobilului sub influenţa băuturilor alcoolice. Mulţi şoferi sunt nemulţumiţi pentru că permisul se suspendă pentru 30 de zile la acumularea a 15 puncte, iar dacă ei nu îl predau în termen de 5 zile, perioada se dublează. Perioada de suspendare este totuşi mică faţă de Franţa, spre exemplu, unde poate să meargă până la 2 ani, sau Anglia - până la 3 ani”, a declarat inspectorul principal Cornel Zaharia (foto), purtătorul de cuvânt al Serviciului de Poliţie Rutieră Braşov. Chiar dacă sunt nemulţumiţi de introducerea unui nou Regulament de circulaţie, şoferii români ar trebui să se gândească că sunt totuşi norocoşi. Reprezentanţii Serviciului de Poliţie Rutieră Braşov spun că deşi noul Cod reprezintă o armonizare a legislaţiei interne cu cea externă, ca urmare a integrării în Uniunea Europeană, pedepsele aplicate şoferilor români sunt mai blânde decât cele de care au parte fraţii vestici. „Atitudinea faţă de noua legislaţie nu este tocmai îndreptăţită. Este drept că pedep

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 4 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 3 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 2 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 3 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

MADR începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri. MADR are în vedere o suplimentare a bugetului. Plăţile vor începe din 15 mai.

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°