Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laszlo Tokes: Sunt jignit in demnitatea fundamentala de afirmatiile lui Ponta. Imi apar onoarea in justitie

Publicat in HotNews, luni 4 martie 2013 ·

Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, eurodeputatul Tokes Laszlo, afirmă, într-un comunicat citat de Mediafax, că este "jignit în demnitatea fundamentală, de cetăţean român şi european" de afirmaţiile premierului Ponta la adresa sa şi că este nevoit, astfel, să îşi apere "onoarea în justiţie".

Tokes precizează in comunicat că în Articolul 1 al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se precizează: "Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectată şi protejată".

"Sunt jignit în demnitatea mea fundamentală, de cetăţean român şi european, de afirmaţiile stigmatizante ale premierului Victor Ponta, conform cărora atât eu, cât şi fostul ministru al Justiţiei, doamna Monica Macovei, am fi «reprezentanţii intereselor străine îndreptate împotriva României», finanţaţi de cei care vor ca România să fie o ţară instabilă, atacată din toate părţile". Mă simt ofensat în loialitatea mea faţă de România şi în identitatea mea de etnic maghiar de afirmaţia că aş folosi un «limbaj horthyst». Acuzaţiile nefondate ale prim-ministrului socialist român sunt atât de grave, încât mă simt nevoit să-mi apăr onoarea în justiţie", susţine Tokes.

Potrivit acestuia, afrimaţiile făcute de premier sunt "cu atât mai grave cu cât ele constituie fundalul cursului politic antimaghiar general declanşat odată cu instalarea actualei guvernări".

"În ceea ce priveşte atacurile deşănţate îndreptate împotriva mea, amintesc doar de afirmaţiile politicianului liberal Puiu Haşotti, şi de campania de ură a televiziunii Antena 3, finanţată de Dan Voiculescu, fost colaborator al Securităţii, prin care s-a propus retragerea Ordinului Steaua României ce mi s-a acordat, ba chiar a cetăţeniei române. Protestez în mod special împotriva mânjirii numelui doamnei Monica Macovei, precum şi împotriva încercării de a ne discredita prin co

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 26 minute
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 2 ore
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 3 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum 2 ore
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°