Razboiul unei singure roze este gata sa dea in clocot. PNL si PD au intrat intr-o fundatura. Totusi, se inteleg bine. Si pe fata si pe dos. Iar posturile de parlamentar in UE bat la usa. Nu sint de lepadat nici lefurile de mii de Euro. Dorita fuziune ideologico-politica este mai mult o mezalianta conjuncturala, alimentata de o (mica) parte din electorat, nucleul dur, cel care, orice ar fi, mai bine maninca jar decit sa voteze cu alde Iliescu si se tot iluzioneaza ca „o sa-i dam in git pe comunistii astia“. Altfel, se tot confrunta factiunile din postPCR/ postFSN, de la Bruxelles/Strasbourg, care ar fi o ispita mai mare decit o biata Elena troiano-traiana ce tinjeste, mai nou, si la un statut de barbat de stat. Precum aprigile Madeleine Albreight sau Margaret Thatcher care, sa recunoastem, nu aveau capitalul estetic al vizionarei Cleopatre bucurestene.
Nebunia incepe cind o femeie frumoasa incepe sa creada ca este priceputa si la treburile fizico-chimice ale politicii. Intriga, retorica si „miscarea scenica“ – vede si poporul televizual cum se misca dulcica politiciana – nu tin loc de bibliografie, chiar daca biografiile pot alimenta telenovele spectaculoase. Asta ne mai lipsea: un nou razboi... traian !
„Avem nevoie de iubire ca sa traim...“, s-a marturisit telespectatorilor inlacrimati, cu daco-romana tandrete paunescian-cenacliera, Doamna cea Dintii a Ministerului Integrarii Europene, Anca Boagiu. Si a consfintit apoi, cu autoritate guvernamentala, virtutile afectiv-emotionale ale recent descoperitului Dragobete ca „Sarbatoare Nationala a Romanilor“, cum s-a exprimat in recunostinta de cauza etno-antropologica la serbarea tineretului PD-ist, aflat la studii ideologico-partinice. Sintem stupefiati de kitschul oferit de aceste reuniuni dansante, chermeze-chefuri de prost gust, ale tineretului angajat politic, de toate culorile si nuantele i
