A venit (sau, ma rog, a continuat cu mici sincope) primavara, ceea ce, pentru lumea teatrala, inseamna in primul rand Premiile UNITER. Nominalizarile, mai intai, apoi Gala si decernarea propriu-zisa a trofeelor. Sunt doua momente de maxima incordare emotionala, in special pentru oamenii cu pareri (si dispusi sa lupte pentru ele), oamenii care stiu cine merita si cine nu merita sa fie premiat, de ce, pentru ce, cand si cu cat. Nominalizarile s-au anuntat - ei au intrat in trepidatie. Si... exista, in teatrul romanesc, oameni fara pareri?
Pana si eu, care imi propusesem sa tratez subiectul cu indiferenta (socotind ca altele sunt, de fapt, chestiunile arzatoare din viata noastra teatrala), pana si eu, care va sa zica, simt nevoia sa ma pronunt pe tema data. Nu sunt si eu om (de teatru)?
E adevarat, agitatia pe care au starnit-o nominalizarile pentru 2006 intrece, parca, obisnuita rumoare ce se creeaza an de an la publicarea celor de noua ori cate trei titluri sau nume incadrabile in categoriile Cel mai bun spectacol, Cea mai buna regie, Cea mai buna scenografie, Cel mai bun actor in rol principal, Cel mai bun actor in rol secundar, Cea mai buna actrita in rol principal, Cea mai buna actrita in rol secundar, Cel mai bun critic si Cel mai bun debut. Sunt titluri si nume alese (teoretic, din intreaga oferta a tuturor scenelor romanesti in intervalul unui an calendaristic) de catre un juriu desemnat de UNITER si alcatuit, intotdeauna si exclusiv, din critici de teatru (tot teoretic, printre cei trei sau cinci "jurati" figurand adeseori si teatrologi "simpli", istorici si gazetari de teatru s.a.m.d.). Explicatia acestei (prea?) stricte specializari sta in faptul ca, prin natura profesiei, comentatorii actului scenic vad oricum mai multe spectacole decat altii, "scanarea" exhaustiva a afisului national anual fiind o operatiune practic imposibila. Pentru
