Cu o valoare mai mică a tranzacţiilor, România a coborât un loc în clasamentul european al fuziunilor Activitatea de achiziţii şi fuziuni pe piaţa românească a consemnat, în anul Cu o valoare mai mică a tranzacţiilor, România a coborât un loc în clasamentul european al fuziunilor Activitatea de achiziţii şi fuziuni pe piaţa românească a consemnat, în anul 2006, valoarea de 5,2 miliarde de dolari, în scădere faţă de nivelul de 5,8 miliarde de dolari, înregistrat în anul 2005, potrivit unui studiu al companiei de audit şi consultanţă PricewaterhouseCoopers (PWC). Cu un volum de 136 de tranzacţii, în 2006, România s-a situat pe locul cinci în ce priveşte preluările şi fuziunile în zona de sud-est a Europei, după ce în anul 2005 a ocupat poziţia a patra, arată studiul anual al companiei PricewaterhouseCoopers, care analizează tranzacţiile cu achiziţii şi fuziuni în 11 ţări din Europa Centrală şi de Sud Est. Potrivit studiului, valoarea medie a tranzacţiilor în România a fost, la nivelul anului 2006, de 44,2 milioane dolari, în timp ce numărul tranzacţiilor cu valori foarte mari s-a dublat faţă de anul anterior, avansând de la şase, în 2005, la 12 megatranzacţii, anul trecut. Studiul PWC relevă că nivelul pieţei de profil din anul 2006 se datorează interesului crescut pentru România recunoscut de investitorii din SUA şi ţările Uniunii Europene. Ca particularitate, anul trecut, angajamentele investitorilor britanici pe piaţa românească s-au dublat, ajungând la 15 tranzacţii, de la şapte, în anul 2005. La nivelul anului 2006, unul dintre cele mai atractive sectoare de pe piaţa românească l-a reprezentat, în opinia analiştilor PWC, industria farmaceutică, alături de industria prelucrătoare, serviciile financiare şi sectorul media. Pentru comparaţie, în anul 2005, domeniul telecomunicaţiilor a reprezentat 62% din valoarea totală a pieţei româneşti a achiziţiilor şi fuziu