Joi, 22 martie, de la ora 18.30, în cadrul Festivalul Internaţional de Film „Bucureşti” (B-EST IFF) va avea loc lansarea celui de-al V-lea volum Istoria cinematografiei în capodopere. Vîrstele peliculei. De la „Cetăţeanul Kane” la „Trăiască Mexicul!” (1939-1979) semnat de Tudor Caranfil şi apărut recent în colecţia „CINEMA” a Editurii Polirom. Lansarea şi întîlnirea cu cinefilii vor avea loc în Sala de Marmura de la Cinema Studio (Bd. Magheru nr. 29), Bucureşti.
Evenimentul va avea loc în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film „Bucureşti” (B-EST IFF), ce se va desfăşura în perioada 19-25 martie, la Bucureşti.
Alături de autor, va lua cuvîntul criticul de film Codruţa Creţulescu.
Vîrstele peliculei este primul proiect editorial ce aparţine unui autor român şi care a fost inclus în lista celor mai bune cărţi de film, propusă editorilor europeni de un juriu internaţional independent, cu sprijinul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI).
Dacă primul volum al seriei a fost dedicat apariţiei şi cristalizării estetice a „filmului mut”, al doilea descria apogeul „Marelui Mut”, al treilea, răscrucea apariţiei sunetului, iar al patrulea volum analiza soluţiile pe care artişti cu temperamente diferite le-au găsit în manipularea posibilităţilor tehnice ale imaginii sonorizate, în cel de-al cincilea volum Tudor Caranfil deconspiră detaliile fascinante din spatele camerelor de filmat şi oferă o înţelegere aprofundată a poveştilor din filmele analizate.
Cel de-al cincilea volum Istoria cinematografiei în capodopere cuprinde comentariile detaliate (alături de nesfîrşitele serii de anecdote) ale lui Tudor Caranfil asupra cîtorva filme reprezentative pentru perioada 1939-1979: Cetăţeanul Kane (1941, Orson Welles), Speranţa (1945, André Malraux), Domnul Verdoux (1947, Charlie Chaplin