Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"UTA este în situaţia de a vinde jucători, dar gratis nu pleacă decât cei de pe lista de transferuri"

Publicat in Liga2, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

La rândul său, antrenorul „Bătrânei Doamne” a rămas dezamăgit de concluziile conferinţei de presă susţinute de Dieter Kaas. Omul de afaceri austriac nu este convins să investească în Calea Aurel Vlaicu şi, oricum, o decizie finală va fi luată prin luna februarie, când clubul va fi în prăpastie. Adrian Falub chiar a amânat reunirea echipei în ideea ca lucrurile să se rezolve la nivel de conducere, însă cel puţin până la această oră totul este în are ca şi până acum.

„Ceva trebuie să se întâmple în aceste zile, altfel nu mai putem merge mai departe. Iar dacă nu se întâmplă nimic, preşedintele are datoria să ne comunice ceva în mod oficial. Am vorbit cu el la telefon, nu părea foarte optimist, însă, din câte am înţeles încă mai încearcă să rezolve cumva situaţia dificilă de la club. Aş fi venit mai repede în Arad, dar în condiţiile în care nu sunt noutăţi, nu văd ce am de făcut în această săptămână. Luni, însă, la reunirea echipei o să ne privim în şi vom stabili ce avem de făcut după o discuţie cu conducerea clubului”, a afirmat „principalul” arădenilor.

Până una alta, „oficialii” UTA-ei nu au decât să privească cu invidie în curtea celor de la ACS Poli Timişoara, FCM Târgu Mureş, FC Bihor şi chiar Damila Măciuca. Stabile din punct de vedere financiar, aceste grupări sunt foarte active la capitolul achiziţii, iar formaţia arădeană, în situaţia critică pe care o traversează, e o bună piaţă de desfacere. Deja s-a aflat că Niculescu îl doreşte pe Alin Gligor la Măciuca, fapt ce nu-l surprinde deloc pe Falub. „E normal ca alte formaţii să-şi dorească utişti în lot. Alin Gligor e doar unul dintre jucătorii valoroşi din curtea noastră şi eu mi l-aş dori pe oriunde aş antrena. Însă, cred că o să-i dezamăgesc pe cei care îi vor pe gratis pe Gligor, Laso, Ene, Mărginean, Feussi, sau alţi fotbalişti de la UTA. Toţi se află sub contract cu clubul arădean c

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

China furnizează Rusiei echipamente letale pentru a fi folosite în Ucraina, susţine Londra

G4Media acum o ora
China furnizează Rusiei ajutor letal pentru a fi utilizat în războiul dus de Moscova în Ucraina, a declarat miercuri ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, sugerând că serviciile de informaţii ale Marii Britanii şi SUA contrazic încercările a

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 37 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 57 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°