Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flynova, primul tour-operator răpus de criză

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 27 aprilie 2009 ·

Criza trimite în vacanță prelungită primul mare tour-operator din turism.

Flynova, divizia locală a grupului Novatours, cel mai mare tour-operator din Țările Baltice, și-a suspendat pe termen nelimitat activitatea din România din cauza situației economice actuale. Reprezentanții companiei spun că astăzi are loc ultimul zbor, o cursă care aduce în țară un grup de turiști din Egipt.

Clienții își pot primi banii înapoi

Cei peste 100 de clienţi care au apucat să-și rezerve deja vacanţele în Turcia şi Grecia pentru sezonul de vară pot să-și recupereze banii integral sau să opteze pentru alternativele oferite de Flynova, de a călători prin intermediul altor tour-operatori din piaţă. Rezervările hotelurilor şi toate celelalte beneficii - early booking (reducerile pentru achiziționarea pachetelor din vreme) sau bonusurile pentru clienţii fideli - vor rămâne valabile. „Am demarat activitatea pe piaţa din România înainte de apariţia crizei economice şi ne-am desfăşurat activitatea în condiţii dificile.

O mare parte a agenţiilor de turism aveau deja relaţii stabile cu alţi tour-operatori, iar misiunea Flynova de a oferi acestora avantaje sporite nu a fost uşoară. Cu toate acestea, am reuşit să stabilim contracte cu mai mult de 350 de agenţii. Din păcate, perspectivele pieţei nu corespund obiectivelor noastre, iar acest lucru ne-a forţat să decidem suspendarea activităţii”, a declarat Raimondas Useckas, director executiv Flynova.

Flynova şi-a început activitatea în România în martie 2008, oferind vacanţe în Turcia, Grecia, Tunisia şi Egipt. Pe parcursul anului 2008, mai mult de 5.000 de turişti au beneficiat de serviciile companiei, care a atins o cifră de afaceri de 2,5 milioane de euro. În 2009, operatorul viza o cifră de afaceri de 6 milioane de euro.

Seria de falimente va începe în toamnă, la scade

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum 57 minute
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 53 minute
Fostul ministrul al Sănătății Sorina Pintea a fost condamnată vineri, 26 aprilie, la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul în care era acuzată de luare de mită în formă continuată, potrivit deciziei Tribunalului București publicată pe portalul ju

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 57 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE, em

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 21 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

Ciolacu, întrebat dacă voturile susţinătorilor PSD din Bucureşti se vor împărţi între Gabriela Firea şi Cristian Popescu Piedone: Nu împarte nimeni niciun vot

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, că ”nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă susţinătorii PSD din Capitală se vor împărţi între Gabriela Firea şi Cristian Popescu Piedone. Liderul PSD, Marcel Ciolacu,a afirmat, vineri,

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 23 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Weekend plin la Iulius Town Timișoara. Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție

Press Alert acum 57 minute
Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați să pornească pe urmele lui pentru că vor fi răsplătiți cu premii și multă distracție. Cei mici

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°