Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi e ziua ta, Teo Trandafir

Publicat in Jurnalul, duminică 2 iunie 2013 ·

“Din păcate, nu succesul ne trage înainte în viaţă, ci loviturile, ghinioanele, eşecul” . Teo Trandafir împlineşte astăzi 45 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“În principiu, astea nu mai sunt vremuri de trăit, ci de supravieţuit. Încet, cu optimism şi speranţă, vor trece. Economic vorbind. Profesional, am avut norocul să întâlnesc oameni speciali, zăpăcitor de permeabili, mai ales în ultimii ani. Poate tocmai din pricina , şi oamenii s-au schimbat, şi-au nuanţat opiniile, atitudinile, poziţiile. Au alte percepţii, alte aşteptări, altă disponibilitate de a trece peste anumite principii aducătoare de bariere de orice fel. Ne modernizăm şi devenim creativi, ne reinventăm şi progresăm, ca să supravieţuim. Asta ar fi partea bună a lucrurilor, asupra căreia îmi place să mă concentrez. Vă sfătuiesc să încercaţi, face bine!

Cititorii acestor rânduri cred că ar trebui să ştie că nu sunt neapărat cinică sau ironică sau insensibilă. Am fost întrebată ce-mi doresc, pentru anul care vine. Exact aşa a sunat întrebarea acum, în iunie. Am răspuns că-mi doresc să trăiesc şi am fost catalogată ca fiind cinică. Dacă n-ar fi fost realism curat, aş fi înţeles. Dar este. Restul de lucruri sunt subsumabile acestei dorinţe. Până şi sănătatea. Că poţi să mori şi sănătos fiind, lucru care scapă adesea unora! Vorba unui prieten, . Alţii îşi doresc fericirea. Altfel decât viu, cum să te bucuri de ea? De iubire, de apreciere, de oameni, de copii, de părinţi? Ziceţi, n-am răspuns bine? Dar e greu de înţeles când dai un răspuns pe care l-ai gândit, poate prea mult, înainte.

Lucrurile pentru care m-am felicitat mi-au adus câteodată belele, iar cele pentru care mi-am făcut o mie de procese de conştiinţă s-au concretizat ca fiind cele care au dus la progresul ulterior. Am înţ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum o ora
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Separatiştii din Catalonia pierd majoritatea în parlamentul regional, socialiştii pe primul loc în alegeri

G4Media acum 38 minute
Partidele separatiste, care conduc Catalonia de un deceniu, au pierdut duminică majoritatea în parlamentul regional, potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor regionale câştigate de socialiştii premierului spaniol Pedro Sanchez, la şase ani şi j

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum 55 minute
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

JO de la Paris: "23 de acţiuni" menite să perturbe ştafeta torţei au fost dejucate, anunţă ministrul Darmanin

News.ro acum 2 ore
Ştafeta torţei olimpice pentru JO de la Paris, care a început miercuri în Franţa, a fost ţinta unor tentative de acte rău intenţionate, a anunţat, duminică, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, potrivit Le Figaro. Într-un mesaj publicat du

Pfizer şi AstraZeneca anunţă noi investiţii în Franţa, de aproape 1 miliard de dolari

News.ro acum 2 ore
Companiile de top în domeniul sănătăţii Pfizer şi AstraZeneca au anunţat duminică noi investiţii în Franţa, în valoare totală de aproape 1 miliard de dolari, înainte de începerea summitului anual de afaceri ”Alege Franţa” din acest an, transmite Reu

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 9 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum 2 ore
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Premierul Marcel Ciolacu spune că Ministrul Apărării are reţineri mari să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei

Adevarul acum 38 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 11 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°