Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piata valutara: tranzactii mici si putine, care au dus euro la 4,22 lei

Publicat in HotNews, luni 23 august 2010 ·

BNR a afisat luni un curs de 4,2244lei/euro, fata de 4,23 de lei/euro- la cat fusese cotat leul in urma sedintei de tranzactionare de vineri. Evolutia monedei nationale este pusa de dealeri pe seama apatiei generale din piata, tranzactiile efectuate fiind reduse in volum si putine ca numar. “Au fost tranzactii usoare, de vara, in volume mici si fara un apetit ridicat la risc”, a declarat pentru HotNews.ro dealerul unei banci comerciale. Trezorierii mai spun ca evolutiile din ultima perioada ale leului pot fi considerate “stabile”, inscriindu-se in traiectoria ultimei perioade. Pe pietele internationale, euro se stabilizase in fata dolarului american la nivelul de 1,27 dolari pentru o unitate unica europeana

“Ratele de dobanda pe termen scurt ar putea inregistra cresteri maine deoarece incepe o noua perioada de constituire a rezervelor iar plati bugatere devin scadente”, a eplicat Vlad Muscalu, economist in cadrul ING Bank. BNR a organizat o operatiune cu scadenta de o zile lucratoare prin intermediul careia a atras 1 miliard de lei fara a avea un impact pe piata deoarece totalitatea ofertelor au sugerat ca lichiditatea in exces pentru aceasta scadenta se situa la 5,4 miliarde RON. "Singurul motiv pe care il gasim pentru organizarea acestei operatiuni de atragere de lichiditate este de a reaminti participantilor la piata ca BNR ar putea interveni daca evolutia preturilor devine stranie, ceea ce in perspectiva noastra se refera mai mult la evolutia pietei valutare. Ministerul de Finante intentioneaza sa emita astazi certificate de trezorerie cu scadenta la sase luni in valoare de 0,8 miliarde RON in cadrul ultimei licitatii programate pentru luna aceasta.

Nu vedem un motiv pentru care acesta s-ar abate de la strategia de a nu plati randamente mai mari de 7%. Chiar si in cazul in care alocarea se va dovedi semnificativa, ceea ce pare ar putea fi pr

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 46 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 14 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă diverse droguri la festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost prins de poliţiştii constănţeni în timp ce încerca să introducă diverse droguri la Festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 24 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Ministerul britanic al Apărării, ţinta unui atac cibernetic de amploare

Adevarul acum 21 minute
Ministerul britanic al Apărării a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, s-ar afla China, potrivit Sky News.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°