Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O conspiraţie între două bancuri

Publicat in Adevarul, joi 4 aprilie 2013 ·

Un banc cu doi preşedinţi de C.A.P. preocupaţi de ştirea asasinării lui J.F.K. povesteşte dialogul dintre ei: - Ai văzut ce s-a întâmplat? - Da, ce să-i faci, asta-i soarta noastră, a preşedinţilor.

E un banc pe care l-am auzit de multe ori în ultima vreme adaptat, în diverse discuţii şi bârfe cotidiene, la persoane şi situaţii mai mult sau mai puţin importante. O glumă frecventă care îţi vine automat pe buze. Ca un tic verbal. Până când am ajuns să mă întreb dacă bancul nu este de fapt emblematic pentru România.

Deşi C.A.P.-urile au dispărut de demult, bătăliile, confruntările, ambiţiile, discursurile româneşti, de la mic la mare, de la anonimatul străzii până la reflectoarele tribunei, păstrează în mod fatal ceva din meschinăria şi provincialismul suficient şi otrăvit al luptei pentru supremaţie într-o cooperativă.

Cu ani de zile în urmă am primit o plângere pe tentativă de omor. Un locatar furibund dintr-un bloc oarecare susţinea că administratorul blocului a vrut să îl ucidă. Muşcându-l de degetul mic de la mâna dreaptă. Sau stângă. Omul nu mai avea alte leziuni de violenţă în afara unei zgârieturi la degetul menţionat. Însă descria cu lux de amănunte şi cu o pasiune demnă de o cauză mai bună, situaţia tensionată din proximitatea apartamentului său, principalele focare de conflict din cadrul blocului, grupurile de locatari/proprietari aflaţi în conflict, interesele, trădările şi conspiraţiile lor (se pare că fiecare încerca să-şi impună pe undeva oamenii), totul culminând cu încleştarea fizică cu liderul dictatorial şi feroce al blocului de locuinţe.

Ne simţim ţinta unor mari conspiraţii manevrate de mari oameni. Prea mulţi, de altfel, se simt importanţi crezând asta. Numai că uneori mecanismele ”conspiraţiilor” funcţionează bine şi unse doar cu mediocritate. În apărare folosim arma glumelor, a glumiţelor, argumentul râsului pe care îl detu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca la ”Matei Balş”, în Capitală/ El este transportat cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO

News.ro acum 30 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca după ce a fost operat la genunchi la Spitalul Militar, este transferat, marţi seară, cu un avion SMURD, la Bucureşti. El urmează să continue tratamentul la Institutul ”Matei Balş”

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 30 minute
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles, prea ocupat să-și vadă fiul cel mic. Reacția oficială a lui Harry

Ziare.com acum o ora
Prinţul Harry, aflat în prezent într-o vizită în Regatul Unit, nu se va întâlni cu tatăl lui, regele Charles, întrucât monarhul va fi prea ocupat, a spus marţi purtătorul de cuvânt al lui Harry, potrivit Reuters. Harry, în vârstă de 39 de ani, a rev

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°