Nimeni în România nu doreşte disciplină, transparenţă şi legi care să incomodeze sfidarea corectitudinii votului.
În România, de alegeri, se fură voturi. Se fură întotdeauna legal, iar legi pro-fraudă avem cu duiumul. Se fură în mod nemijlocit cu ştampila, cu declaraţii în fals, cu urna, cu sacul, cu camionul. Se fură însă şi prin intermediari, cu ţuici, găleţi, pixuri, tricouri, făină, zahăr, ulei. Furturile mai mari se coc la centru şi lovesc peste tot unde vigilenţa duşmanului de partid slăbeşte ori absentează. Cea mai diversificată este însă pungăşia individuală sau de grup restrâns, şterpelirea câte unui vot-două şi datul cu sâc unui sistem antipatic ori vecinului de peste gard. Acest popular tip de rapt are prea puţine în comun cu votul şi, la limită, e chiar apolitic. Nu este lipsit de o anume ingenuitate atunci când nu decade în iresponsabilităţi posace. Nimeni în România, de la clasa politică şi instituţiile statului la omul de rând, nu doreşte disciplină, transparenţă şi legi care să incomodeze sfidarea corectitudinii votului. Justiţia devine parte a acestui joc sau e scoasă din arenă când dă semne de îngândurare în faţa blatului naţional la care participă.
Iau deloc întâmplător cazul preşedintelui Traian Băsescu socotit a fi de milioane de români principala speranţă în reformarea justiţiei şi a repunerii adevărului în drepturile sale primejduite de corupţie, moguli, grupuri de interese oculte etc. Dl Băsescu este modelul câştigător al îndreptării actului de justiţie. Ne întoarcem în timp la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 2004. Candidatul pentru Cotroceni Traian Băsescu anunţă o fraudă electorală de proporţii. Are numai certitudini. 1.600.00 de voturi au fost transferate de la voturile nule în contul electoral al contracandidatului Adrian Năstase. Prin aceeaşi metodă, PSD ar fi primit peste 100.000 de voturi. S-a furat cu softu