Foto: STRINGER/IRAQ / REUTERS Cel puţin 42 de persoane au fost ucise şi alte câteva zeci rănite, într-o serie de atentate cu bombă şi atacuri armate comise miercuri dimineaţă la Bagdad şi în alte şase oraşe din Irak, au anunţat surse medicale şi de securitate, citate de AFP.
Un bilanţ precedent menţiona moartea a 25 de persoane.
În total, au fost comise 26 de atentate cu bombă (dintre care 12 cu maşină-capcană) la Bagdad, Hilla, Kerbala, Azizia, Balad, Baaquba (în centrul Irakului) şi la Mosul (nord). Alte trei atacuri armate au fost comise la Bagdad şi Baaquba.
Atacul cel mai violent a avut loc la Hilla (la 95 de kilometri sud de Bagdad), unde două maşini-capcană au provocat moartea a 19 persoane şi rănirea altor 38.
La Bagdad şi în împrejurimi au explodat aproape zece bombe, dintre care mai multe vehicule-capcană, iar alte două atacuri armate au fost semnalate în mai multe cartiere ale capitalei irakiene. Bilanţul este de cel puţin 12 morţi şi zeci de răniţi, potrivit acestor surse.
Printre persoanele ucise figurează cel puţin trei poliţişti, conform unei surse medicale.
Această nouă serie de atentate intervine în timp ce Bagdadul se pregăteşte pentru o sărbătoare şiită în onoarea comemorării morţii lui Moussa al-Kazem, al şaptelea dintre cei 12 imami veneraţi de şiiţii duodecimani.
Ultimul atac de amploare din capitală datează din 4 iunie, când un atentat sinucigaş cu maşină-capcană a distrus sediul unei fundaţii religioase şiite, provocând moartea a cel puţin 25 de persoane. Acesta a fost revendicat de Statul Islamic din Irak, o organizaţie afiliată reţelei Al-Qaida.
Foto: STRINGER/IRAQ / REUTERS Cel puţin 42 de persoane au fost ucise şi alte câteva zeci rănite, într-o serie de atentate cu bombă şi atacuri armate comise miercuri dimineaţă la Bagdad şi în alte şase oraşe din Irak, au anunţat surse medicale şi de securit