Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii, ca Mohamed

Publicat in GAZETA de SUD, luni 29 noiembrie 2010 ·

Formaţia Pandurii Târgu Jiu a terminat turul campionatului în zona retrogradării după înfrângerea de la Vaslui, scor 3-1. Grigoraş consideră că echipa sa a avut soarta turcilor în Moldova, fiind dezavantajată de arbitraj.

Pandurii au practicat un fotbal plăcut la Vaslui, insuficient însă pentru a obţine şi un rezultat pozitiv. Mai pragmatici, moldovenii au speculat la maximum erorile defensivei lui Grigoraş şi au intrat la pauză cu un avantaj de două goluri (Wesley ’39, Bello ’45), sinonim cu victoria. Chiar dacă Voiculeţ a redus din handicap după pauză (‘48), Raul Costin a închis imediat tabela la o nouă eroare de marcaj a apărării gorjene (‘50). Pandurii acuză faptul că Adrian Comănescu nu le-a acordat două penaltiuri, unul la Apostu, când Cânu l-a călcat în suprafaţa de pedeapsă a vasluienilor, şi altul la o lovitură liberă a lui Stromajer, când un fotbalist din zid a respins balonul cu mâna. „Nu poţi să fii bucuros după o înfrângere. Îmi felicit, totuşi, jucătorii pentru atitudine şi plăcerea de a juca fotbal. Puteam scoate mai mult, am dominat Vasluiul şi am avut mai multe situaţii de gol. Din păcate, au fost şi nişte faze care mie mi s-au părut hilare, acel fault la golul trei al lor, la primul gol, când tuşierul a ridicat fanionul şi apoi l-a lăsat jos, se pare că am avut penalti la Bogdan Apostu, un henţ la lovitura lui Stromajer. Până la urmă, mi-am adus aminte de istoria făcută la şcoală şi am realizat câte probleme au avut turcii la Vaslui şi mi-am dat seama cât de greu este să câştigi aici. Este o enigmă elucidată pentru mine, personal. Acum sunt conştient de faptul că Mohamed nu avea nici o şansă, îi era foarte greu să se descurce pe aici, pe meleagurile astea. Am mai venit cu alte echipe aici, am mai pierdut, nu e nici un fel de problemă. Nu spun că golurile Vasluiului nu au fost corecte, dar au fost prea multe faze enigmatice. Parcă astăzi m

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 36 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 2 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 3 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Reacţia lui Biden după violenţele din campusuri: Au dreptul să protesteze, dar nu să provoace haos

Mediafax acum 24 minute
„Nu suntem o naţiune autoritară în care reducem oamenii la tăcere şi zdrobim disidenţa, dar nici nu suntem o ţară fără lege. Suntem o societate civilă. Şi ordinea trebuie să prevaleze. Disidenţa este esenţială pentru democraţie, dar disidenţa nu tre

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°