Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii vor primi gratuitate „cu măsură” pe RAT Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 10 septembrie 2012 ·

Vârstnicii care au venituri de până la 1.200 de lei vor beneficia de un număr de călătorii gratuite pe RAT Braşov, gratuitatea totală fiind un efort mult prea mare pentru bugetul local.

Aleşii locali au stabilit ca facilitatea să fie acordată numai acelor vârstnici care au nevoie reală de ajutor, respectiv au venituri mici şi nu şi celor cu pensii „de lux”. Liderul PSD Braşov, Constantin Niţă, a precizat faptul că aleşii locali au stabilit un prag de 1.200 de lei pentru care să se acorde gratuităţi pe mijloacele de transport în comun pentru pensionari. „Gratuitatea nu va fi totală, ci se va stabili un număr de călătorii care va fi alocat fiecărei persoane, însă, doar pentru aceia care au o pensie de maximum 1.200 de lei. Nu este normal ca o persoană care are o pensie de 2.500 de lei să aibă parte de aceleaşi facilităţi, ca şi unul care are mai puţin de jumătate din pensia lui”, a subliniat Niţă.

Pensionari versus elevi

La rândul său, viceprimarul Răzvan Popa, a explicat faptul că efortul financiar pentru a acorda gratuitate totală era destul de mare şi se adăuga celui de a asigura gratuitate pe una sau două linii pentru elevii braşoveni. „Şi efortul pentru acordarea facilităţii elevilor este destul de mare şi am preferat să ajutăm o mai mare categorie de braşoveni prin gratuităţile pentru şcolari. Dacă nu le dădeam această gratuitate, tot părinţii lor, unii care poate sunt şomeri, sau bunicii, care au pensii mici, trebuiau să le dea bani pentru a-şi face abonamente”, a explicat Răzvan Popa.

47.000 de beneficiari

În perioada următoare se vor face anumite calcule pentru a stabili exact numărul de călătorii gratuite de care vor beneficia pensionarii pe RAT, însă, acest lucru va depinde în foarte mare măsură şi de banii care se vor duce de la buget pentru elevi. După estimările social-democraţilor, de această nouă facil

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 7 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 10 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°