Printr-o scrisoare adresată consilierilor locali, secretarul Primăriei Baia Mare, Rodica Brad, se plânge de situaţia creată în instituţia care a rămas fără conducător şi le cere acestora să aleagă mai repede un primar interimar. Vezi mai jos scrisoarea integrală:
Stimaţi consilieri,
Subsemnata Brad Rodica, în calitate de secretar al Municipiului Baia Mare,
referitor la starea de fapt creată de vacanţa funcţiei de primar, constatată prin Ordinul nr. 94/19.03.2010 emis de către Prefectul judeţului Maramureş privitor la constatarea încetării de drept a mandatului de primar al domnului Cristian Anghel, în urma condamnării la o pedeapsă privativă de libertatea printr-o sentinţă penală rămasă definitivă, opinez:
Din momentul vacantării funcţiei de primar apreciez că la nivelul instituţiei nu există o persoană care să poată exercita atribuţiile primarului din următoarele considerente:
ordinul emis de prefect are caracter individual, şi prin urmare, devine executoriu de la data comunicării către persoanele interesate, conform dizpoţiilor art. 27 teza a II-a din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată;
potrivit art. 57 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, municipiile reşedinţă de judeţ au un primar şi 2 viceprimari, iar potrivit alin. (2), viceprimarul este subordonat primarului şi înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuţiile sale; consider că în baza acestor texte legale, primarul ales în urma scrutinului din 2008, domnul Cristian Anghel, a emis dispoziţia nr. 2810/05.09.2008 prin care a delegat o parte a atribuţiilor sale celor doi viceprimari, atribuţii care potrivit art. 8 teza I din dispoziţia amintită, le coordonează fiecare în mod independent;
anticipând situaţia de lipsă a primar