Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţiriac: Leul este supraevaluat. Va fi o nenorocire când va ajunge la o valoare mult mai slabă

Publicat in Mediafax, duminică 24 februarie 2013 ·

Omul de afaceri Ion Ţiriac consideră că leul este supraevaluat şi că va fi “o nenorocire” atunci când va ajunge la o valoare mult mai slabă.

“Mereu am greşit-o. Şi acum o să greşesc. Eu spun că euro este mult supraevaluat în momentul acesta şi încet-încet, cu toată plăcerea pe care o au americanii, un dolar slab le convine extraordinar”, a afirmat Ţiriac la emisiunea “După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV.

“Dar la noi, la Bucureşti, cursul cum este?”, întreabă unul dintre moderatori.

Leul este suprevaluat, spune omul de afaceri.

Întrebat dacă este o situaţie de termen scurt sau de termen lung, Ţiriac a afirmat: “Nu ştiu cât timp se mai poate menţine, dacă nu real, artificial. Însă, după părerea mea, având în vedere că noi nu exportăm chiar atât cât am vrea şi trebuie să importăm puţin mai mult decât exportăm, deci există un deficit, o să fie o nenorocire când leul o să ajungă la o valoare mult mai slabă. Şi atunci, oarecum, încet-încet, sper să nu se întâmple, sper să fiu greşit, dar s-ar putea întâmpla.”

Referitor la momentul deprecierii leului, răspunzând de asemenea unei întrebări, omul de afaceri a spus că este posibil să se întâmple şi în acest an.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat în urmă cu două săptãmâni că rata de schimb se situează într-o zonă care nu ridică probleme, banca centrală încercând în permanenţă să atenueze deviaţia cursului de la valoarea corectă şi să îl păstreze în echilibru.

BNR a anunţat vineri un curs de 4,3780 lei/euro. În luna ianuarie cursul mediu a fost de 4,3793 lei/euro, iar cotaţia medie pentru anul trecut s-a plasat la 4,4560 lei/euro.

Guvernul are o estimare de curs mediu pentru acest an de 4,5 lei/euro, în ciuda aprecierii semnificative a leului de la începutul acestui an, la un minim de 4,32 lei/euro, ceea ce înseamnă că se aşteaptă la o depreciere peste 4,5 l

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum 34 minute
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum 57 minute
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Ursula von der Leyen va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în timpul întâlnirii cu Xi Jiping

Adevarul acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, informează AFP, scrie AGERPRES.

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Vremea

București
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°