Vladimir Tismăneanu: "A reflecta asupra a ceea ce s-a petrecut în urmă cu două decenii nu este câtuşi de puţin un exerciţiu scolastic."

Efectele acelor momente tumultuoase, practicile simbolice şi instituţionale născute atunci (forumuri, ipostazele carnavaleşti ale revoluţiilor din Polonia ori Germania de Est discutate de Padraic Kenney într-o carte tradusă la Ed. Curtea Veche), agonia socialismului dinastic în România şi zvârcolirile ultimilor lideri stalinişti din ceea ce era încă Blocul Sovietic - toate acestea vorbesc despre o dramă istorică de proporţii uriaşe. Anul 1989 a reprezentat o mutaţie axiologică, finalul religiei politice inspirată de preceptele bolşevismului, resurecţia idealurilor liberale (drepturile inalienabile ale omului, libertate, societate civilă, economie de piaţă, demolarea structurilor despotic-etatiste, reclădirea firului întrerupt al tradiţiei naţionale etc.).

Am meditat la aceste lucruri văzând zilele trecute un film despre „Locuri memoriale din România: Piaţa Universităţii“, datorat lui Mirel Bănică şi lui Valeriu Antonovici (o creaţie total independentă, filmată şi finanţată de autori). Nu este o producţie spectaculoasă, nu se caută efecte superficiale, dar avem de-a face în schimb cu un efort sobru şi neliniştitor de a avertiza asupra riscurilor amneziei, ale obliterării memoriei. Există în inima Bucureştiului un loc despre care putem spune, împreună cu Mihai Neamţu, că are dimensiunea sacralităţii.

Piaţa Universităţii este, în plan simbolic, cum insistă Mihaela Miroiu în film, locul rezistenţei, al martiriului, al revoltei. Un asemenea loc ar trebui cumva marcat, identificat prin construcţia unui spaţiu al amintirii şi reculegerii. Îndrăznesc să-i propun primarului general al Capitalei, dl Sorin Oprescu, să ia in consideraţie posibilitatea transformării uneia din „alveolele“ recent construite înt