Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marian Valer, un infractor de drept comun

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 12 iunie 2013 ·

Actualul senator independent Marian Valer pozează într-un adept înfocat al respectării legii. Este vorba de o chestiune de imagine, pentru că numitul Marian Valer a fost urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii şi complicitate la înşelăciune. Administratorul firmei SC Leda SA, la care Marian Valer era angajat ca şi consilier juridic, a obţinut mai multe credite bancare pe baza unor acte false, iar o parte din aceste acte au fost falsificate taman de actualul senator independent. Poliţiştii care l-au cercetat pe actualul senator îl cataloghează drept un infractor de drept comun, care a adoptat o atitudine umilă, demnă de milă. Însă după ce a reuşit să scape de problemele penale, cu ajutorul unor foşti colegi din Procuratură, atitudinea fostului director al Gazetei de Nord- Vest s-a schimbat brusc. Poliţiştii care au avut curajul să-l cerceteze penal au fost atacaţi consecvent în paginile ziarului. Unul dintre ei este comisarul şef Ioan Hotea, care activa în cadrul Serviciului cercetări penale al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare în perioada în care Marian Valer era anchetat, fiind promovat în 2005 în funcţia de şef al Serviciului Teritorial Oradea al DGA. Dosar fierbinte, plimbat prin Poliţie

Marian Valer a săvârşit faptele penale de care era acuzat în dosarul nr.6122/93014 între anii 1993-1994, în calitate de consilier juridic al firmei SC Leda SA. Urmărirea penală faţă de Marian Valer şi complicii săi a fost începută în data de 2 noiembrie 1998. Dosarul, fiind considerat unul “fierbinte”, a fost pasat de vreo câteva ori între diferiţi ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare. Toată lumea se ferea de el, întrucât Marian Valer devenise între timp director al cotidianului Gazeta de Nord-Vest. În plus, toţi poliţiştii ştiau că Marian Valer avea numeroşi prieteni în Procuratura Satu

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 49 minute
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum o ora
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 2 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 45 minute
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 5 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 59 minute
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

16°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°