Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/ Gică Tabultoc: „Nu se mai joacă fotbal din plăcere“

Publicat in Adevarul, vineri 30 aprilie 2010 ·

Susţine de unul singur formaţia AS Roma şi a reuşit să ofere echipei cea mai modernă bază sportivă din Botoşani.

Gică Tabultoc a fost atras de fotbal încă din copilărie. A jucat în cadrul echipei Zorile Roma, formaţie ce activa în campionatul judeţean, până în 1988, când echipa a fost desfiinţată.

Imediat după Revoluţie, împreună cu un bun prieten, Gică Tabultoc a preluat formaţia şi a reuşit timp de cinci ani să se menţină în campionat, chiar dacă finanţarea lipsea cu desăvârşire. „Zorile Roma era în campionatul judeţean. Atunci erau două serii. Erau 14 echipe în serie. Noi jucam de plăcere. Puneam bani toţi pentru arbitraj. Berea de după meci tot din buzunarul nostru era, dar fotbalul era fotbal. Jucam la ambiţie. Băteam la Roma orice echipă, chiar şi pe cele care trăgeau la promovare“, îşi aminteşte Tabultoc.

Din 1995 până în 2006, echipa nu a mai activat. Gică Tabultoc nu a renunţat la pasiunea lui şi în urmă cu patru ani a decis să finanţeze de unul singur echipa şi să-i schimbe numele în AS Roma.

Lasă totul moştenire comunei

„Îmi place sportul. Orice ramură sportivă îmi este pe plac. Am jucat şi handbal, tenis de câmp, tenis de masă. Nu mă dau înapoi de la nicio confruntare sportivă“, a declarat botoşăneanul.

Acum AS Roma deţine o bază sportivă impresionantă pentru orice echipă din judeţ. „Nu se poate face performanţă fără finanţare. Nu se joacă fotbal acum fără să dai prime şi salarii. Nu se mai joacă de plăcere. Eu tot ce am făcut am făcut din plăcere, însă la fotbalişti nu este la fel. La început am primit promisiuni de la primărie că toate investiţiile vor fi finanţate de ei, însă până la urmă am scos totul din buzunarul meu“, a declarat finanţatorul AS Roma.

Echipa patronată de Gică Tabultoc are la dispoziţie autocar propriu, teren cu nocturnă, vestiare şi sală de mese, facilităţi ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 10 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°