Regizorul Geo Saizescu, care a murit luni, la vârsta de 80 de ani, a fost înmormântat astăzi, la cimitirul Cernica. Cineastul a fost condus pe ultimul drum de familie şi de peste 100 de prieteni. A fost înhumat cu onoruri militare.
Înmormântarea lui Saizescu a arătat că breasla actorilor este divizată. Deşi toată lumea a crezut că regizorul lui „Păcală” îşi va dormi somnul de veci pe aleea actorilor din cimitirul Bellu, înhumarea a avut loc până la urmă la cimitirul de lângă mănăstirea Cernica. Sebastian Papaiani, prietenul de-o viaţă al lui Geo Saizescu, a fost cel mai vehement: „Nu a vrut Caramitru, domnule!”. Uniter (Uniunea Teatrală din România) este forul care decide cine are dreptul să fie înmormântat pe aleea actorilor din cimitirul Bellu, iar Ion Caramitru este preşedintele acestei uniuni. Papaiani a continuat: „Caramitru a zis că Geo Saizescu nu a fost actor. (n.r. – Geo Saizescu a avut roluri secundare în mai multe filme). Oricum, să mă ierte Guvernul şi SRI-ul şi toată lumea, dar aleea aia a actorilor a ajuns o groapă comună a actorilor. Acolo calcă oamenii pe morminte, nu mai e niciun respect”. Ion Caramitru nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctul de vedere.
Traian Băsescu, preşedintele României, a trimis o coroană de flori la Teatrul Odeon, acolo unde corpul neînsufleţit al lui Geo Saizescu a fost depus pentru ultimele omagii. Coroane de flori au mai trimis preşedintele Senatului, Crin Antonescu, primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, romancierul Dinu Săraru, dar şi Hotel Paradiso.
Cei doi Păcală
Omul care ne-a făcut să râdem
În cinematografia română, Geo Saizescu este un cineast singular prin consecvenţa cu care s-a consacrat comediei. El le-a lăsat românilor replici celebre, rostite cu har în filmele sale, precum "Fără poezie viaţa e pustiu" sau "... Chestii, socoteli". Printre cele mai savuroase comedii regizate