Cristina Lupu a intrat prima oară în flăcări când avea 14 ani salvând doi bătrâni care locuiau lângă casa părinţilor săi Pe Cristina Lupu am întâlnit-o în sala de conferinţe
Cristina Lupu a intrat prima oară în flăcări când avea 14 ani salvând doi bătrâni care locuiau lângă casa părinţilor săi
Pe Cristina Lupu am întâlnit-o în sala de conferinţe a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. După 10 minute de contemplat camera cu şase scaune, masa ovală, planta din plastic, uşile duble şi neapărat extinctorul de pe perete, am auzit din camera alăturată: "Permiteţi?!"
Venisem să o cunosc pe prima femeie căreia chiar îi place să se joace cu focul şi chiar doream să fac asta, sătulă de aşteptarea în camera mult prea mare în care mă ascunsese şeful Inspectoratului... Probabil, ca nu cumva să trag cu urechea prin instituţie.
Şeful inspectoratului, un domn deschis la minte venit de prin Bucureşti, dăduse aprobare să o vedem, să o cunoaştem şi să o luăm la întrebări în virtutea transparenţei pe care instituţia pe care o conduce vrea să o aibă în relaţia cu presa. "Veţi avea cu cine discuta că e iute ca focul!", ne spune râzând pe sub musteaţa groasă colonelul Radu Anton. Mărturisesc: eram uşor timorată numai la gândul că voi întâlni o femeie puternică.
Numele de cod: Bella Pompiera
Fixam uşa dublă, căptuşită cu blănele şi aşteptam ca pe ea să îşi facă apariţia vreo statură robustă, masculină, cu voce dogită de ţigări, cu aer de eroină principală a vreunui film de acţiune. Deja îi găsisem şi un nume care mă amuza cînd mi se izbea în minte: Bella Pompiera.
Numai gândul că ar putea cineva să audă ce îmi vine în minte, în timp ce lumea de dincolo de uşile blănite discută chestii serioase şi salvatoare care încep cu "Permiteţi!", m-a făcut să îmi adun gândurile şi să continui să admir floarea de plastic din sala de conferin
