Rochie de mireasă neagră, tort în formă de foişor şi mousse cu arome în loc de „mărturii” sunt câteva din atracţiile târgului „Planifică-ţi nunta într-o zi”, organizat la sfârşit de săptămână în Palatul Baroc din Timişoara.
Cele 40 de firme expozante au fost luate cu asalt încă de vineri după-amiază, mai ales că limuzina albă de la intrare (100 de euro – ora) promitea accesul la o nuntă de vis cu un discount considerabil.
Marea bătaie a fost pe rochii de mirese. Tinerele s-au întrecut în a proba rochiile expuse, fotografiindu-se în ele şi comentând preţurile. Cea mai ieftină, doar 900 de lei, cea mai scumpă, 2.000 de euro.
Atracţia evenimentului – o rochie neagră de tull calitativ, creaţia Aurei Dumitru (A & A Conception, 1.800 de lei) a intrat în competiţie cu opera Cristinei Lazăr: o rochie unicat din voal şi mătase naturală, pictată manual cu irişi violeţi, şi împodobită cu un brâu format din 600 de trandafiri de mătase minuscului (1.200 de lei, adjudecată pe loc).
Parurile cu flururi prinşi pe „antene” lungi de 10 centimetri au stârnit şi ele zâmbete, mai ales că preţul, 150 de lei fiecare, a părut în general accesibil.
Jos cocurile
Într-un sector aparte, reprezentantele unui salon de coafură luptau cu tradiţia încercând să schimbe apetenţa pentru coc a mai tuturor viitoarelor mirese. „Încercăm să le explicăm faptul că se poartă coafuri lejere, cu bucle largi”, spune Ralzca Bnurduşel, hairstilist.
„În general, chiar dacă oferta este intens colorată, lumea e destul de tradiţională, de conservatoare. La rochiile de mirese se aleg mai ales cele albe sau crem ivoire, la fel şi în cazul aranjamentelor pentru mese. Recomandarea noastră pentru toţi aceia care se pregătesc de nuntă şi ne apelează este să îşi stabilească din start bugetul. De exemplu, decoraţiunile încep de la 2 –