Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Achiziţiile publice intră în conul umbros al corupţiei

Publicat in Revista22, marți 9 iulie 2013 ·

Modificarea legislaţiei care patrona achiziţiile publice a stârnit emoţii în rândul opiniei publice, i-a înfuriat pe jurnalişti şi i-a speriat pe contribuabili.

Criticii relaxării pragurilor, din­colo de care este obligatorie or­ganizarea unor licitaţii publice pentru achiziţia de mărfuri şi servicii, văd în noua lege un impuls dat furtului fără bariere. Argumentele celor care justifică oportunitatea relaxării sunt şi ele interesante, deoarece ţin de lo­gica economică, potrivit căreia ve­chiul sistem era o frână în calea unor fleacuri, în schimb nu putea opri aranjamentele bine ti­cluite de atribuire a contractelor grase. Trebuie remarcat însă că Ro­mânia avea cea mai restrictivă legislaţie dintre toate statele Uni­unii Europene în chestiunea achi­ziţiilor publice şi, cu toate aces­tea, parfumul de corupţie al afa­cerilor statului era ameţitor.

Uşi fără lacăt

Acest salt spectaculos al pra­gu­rilor, care lasă spaţiu unor chel­tuieli publice fără bătaia de cap şi fără birocraţia licitaţiilor, rămâne sub nivelul european. Dar asta nu înseamnă că vreun ban public se poate cheltui în Europa, aşa, după bunul plac al unui director de protocol din vreun minister sau al unui primar de comună. Toate cheltuielile sunt efectuate sub imperiul transparenţei, deci al corectitudinii faţă de contri­buabili, care trebuie să ştie cum şi în ce scop se cheltuie banul public, pe care ei l-au transferat statului sub forma taxelor şi im­pozitelor. Toate cheltuielile sunt anticipate şi presupun publi­ci­ta­te, aşa încât eventualele firme in­teresate să furnizeze mărfuri şi servicii să ştie din timp care va fi cererea din spaţiul public. La noi, bănuiala de coruţie, sen­ti­mentul că asupra banului public se va năpusti o haită de firme atent selectate, că nu există me­canisme de blocare a jafului ri­di­că mari semne de întrebare pri­vind oportunitatea

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 6 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 4 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 7 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 10 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 4 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum 13 ore
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°