Modificarea legislaţiei care patrona achiziţiile publice a stârnit emoţii în rândul opiniei publice, i-a înfuriat pe jurnalişti şi i-a speriat pe contribuabili.

Criticii relaxării pragurilor, din­colo de care este obligatorie or­ganizarea unor licitaţii publice pentru achiziţia de mărfuri şi servicii, văd în noua lege un impuls dat furtului fără bariere. Argumentele celor care justifică oportunitatea relaxării sunt şi ele interesante, deoarece ţin de lo­gica economică, potrivit căreia ve­chiul sistem era o frână în calea unor fleacuri, în schimb nu putea opri aranjamentele bine ti­cluite de atribuire a contractelor grase. Trebuie remarcat însă că Ro­mânia avea cea mai restrictivă legislaţie dintre toate statele Uni­unii Europene în chestiunea achi­ziţiilor publice şi, cu toate aces­tea, parfumul de corupţie al afa­cerilor statului era ameţitor.

Uşi fără lacăt

Acest salt spectaculos al pra­gu­rilor, care lasă spaţiu unor chel­tuieli publice fără bătaia de cap şi fără birocraţia licitaţiilor, rămâne sub nivelul european. Dar asta nu înseamnă că vreun ban public se poate cheltui în Europa, aşa, după bunul plac al unui director de protocol din vreun minister sau al unui primar de comună. Toate cheltuielile sunt efectuate sub imperiul transparenţei, deci al corectitudinii faţă de contri­buabili, care trebuie să ştie cum şi în ce scop se cheltuie banul public, pe care ei l-au transferat statului sub forma taxelor şi im­pozitelor. Toate cheltuielile sunt anticipate şi presupun publi­ci­ta­te, aşa încât eventualele firme in­teresate să furnizeze mărfuri şi servicii să ştie din timp care va fi cererea din spaţiul public. La noi, bănuiala de coruţie, sen­ti­mentul că asupra banului public se va năpusti o haită de firme atent selectate, că nu există me­canisme de blocare a jafului ri­di­că mari semne de întrebare pri­vind oportunitatea