Dacă pentru unii artişti români, ziua de 4 martie, în 1977, a însemnat un nedrept şi brutal sfârşit de drum, în urma declanşării necruţătoare a energiilor pământului, tot pe 4 martie, cu trei veacuri mai devreme (în 1678) - se pare că tot într-o zi cu un puternic cutremur! - , se năştea artistul care avea să ofere atâtea clipe de reverie şi de frumos iubitorilor muzicii de pe toate meridianele.

„Preotul roşu“, cum a fost poreclit Antonio Vivaldi (din cauza părului său de culoarea focului), şi-a împărţit harul între slujirea Domnului şi slujirea oamenilor, schimbând sutana cu haina de artist. S-a născut şi a activat la Veneţia şi a lăsat în urma sa un mare număr de compoziţii, fiind socotit unul dintre cei mai la modă muzicieni ai timpului. Uimiţi de prolificitatea sa, contemporanii spuneau despre Vivaldi că reuşeşte să compună mai repede decât izbutesc copiştii să-i transcrie pe curat lucrările!

A fost şi un eminent violonist, cunoscut în întreaga Europă pentru arta sa interpretativă. După ce, în mod straniu, creaţia sa a fost uitată după moartea compozitorului (s-a stins la Viena, pe 28 iulie 1741), astăzi Vivaldi este unul dintre cei mai cunoscuţi şi cântaţi compozitori, de pildă capodopera sa „Anotimpurile“ fiind cântată cel puţin o dată pe săptămână, undeva în lume, fie de către învăţăcei, fie de către maeştri, celebrul set de concerte dedicate Primăverii, Verii, Toamnei şi Iernii fiind una dintre cele mai populare piese din repertoriul Barocului.

Să ne aducem aminte, de pildă, de fascinantul violonist Nigel Kennedy (prezent şi la Bucureşti), care îşi datorează o parte din impactul pe care l-a avut în viaţa muzicală discului său cu fermecătoarea muzică a lui Vivaldi - pe cât de simplă, pe atât de plină de sentiment, de energie, de lumină, de emoţie. Statisticile arată că „Anotimpurile“ există în aproape 200 de variante discog