Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacienții români vor fi tratați de medici maghiari în Sânmartin (FOTOGALERIE)

Publicat in Adevarul, joi 11 februarie 2010 ·

La câțiva kilometri de Oradea, pacienții români vor fi tratați la standarde europene. Din punct de vedere statistic, aproximativ 20% dintre pacienții care se tratează în clinicile din Ungaria sunt cetăți români.

Vezi AICI care sunt condițiile din clinică

Neîncrezători în sistemul medical din țară, mii de români trec anual granița în Ungaria pentru consultații la un medic specialist. "Lucrez la o clinică din Debrecen și vă spun cu mâna pe inimă că săptămânal consult patru pacienți din România", ne-a spus Varga Victoria, medic dermatolog.

Din declarațiile unor medici maghiari, aproximativ 20% dintre pacienții pe care îi consultă într-un an provin din România. "Niciodată nu am făcut diferența între pacienți. Fiecare, fie că este maghiar sau cetățean român beneficiază de același tratament. Cu pacienții din România ne înțelegem în limba engleză, dar există și dintre aceeia care vorbesc limba maghiară", a spus Davidhazy Eva, medic pediatru în cadrul clinicii. Ea spune că are foarte mulți pacienți români și de aceea a considerat oportun să vină în România.

Consultații maghiare la preț de România

Începând de astăzi, calvarul pacienților forțați să se trateze în Ungaria va lua sfârșit. "Eu am apelat la un medic ginecolog din Ungaria. Condițiile oferite acolo au fost mai bune, iar medicii au fost profesioniști", ne-a spus Ada Szabo, una dintre orădencele care au ales să nască în Ungaria. La câțiva kilometri de Oradea, în comuna Sânmartin, s-a deschis astăzi un centru medical în cadrul căruia lucrează medici din Ungaria. "Numărul mare de pacienți ne-a făcut să ne îndreptăm spre România. În plin sezon estival, numărul bolnavilor crește. Este mai ușor și pentru ei să fie consultați aici decât să mai facă drumuri până în Debrecen sau Hajduszoboszlo", a precizat Varga Viktoria, medic dermatolog.

Centrul medical din Sânmartin este dotat cu apa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 24 minute
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum 42 minute
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

Încrederea Ucrainei în aliaţii NATO a fost afectată de eşecurile în livrarea de arme, afirmă Jens Stoltenberg. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

News.ro acum o ora
Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO "a suferit o lovitură" din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu Reuters avută în timp c

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 4 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 3 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°