Iaşul s-ar putea transforma într-o şcoală cu iradieri globalizante unde profesioniştii şi amatorii ar redescoperi plăcerea jocului serios, bucuria de a comunica cu semne plastice. Oraşul nostru ar putea propune, într-un climat spumos, un mod mai optimist, mai sensibil, mai profund şi mai uman de a privi lumea ...
Târg, oraş, sat, metropolă? Chiar şi cătune... Peisaje cu păduri, mănăstiri şi vile-papagal. Palate vechi părăsite. Ruine romantice sau mizerabile. Hale industriale dărăpănate cu ederă, şopârle şi moloz. Amestec de lux ieftin şi sărăcie lucie. Kitsch-uri. Cartiere nevoiaşe noi, cu biserică, noi cartiere înstărite fără biserică. Pământuri degradate. Păşuni, vii, livezi năpădite de buruieni. Trecut şi prezent, prezent şi prezent, “Dallas “, “Palas” şi mulţi, mulţi câini comunitari ...
E un text suprarealist sau realist, optimist sau pesimist, sau ... numai răutăcios ? Scriindu-l mi-a sugerat o idee fantastică. Adânc : Suntem capitala culturală a ţării (sună arhicunoscut, nu-i aşa ?). Mai adânc: fi-vom capitală culturală a Europei (avem încă resurse nebănuite de speranţă ... ). Dacă e aşa, e simplu cu orice fantasmă. Avem în Iaşi o puternică breaslă de artişti plastici. Nu-mi fac nici o iluzie că personalităţile artistice ar putea alcătui o comunitate. Folosesc termenul din obişnuinţă însă cu speranţe ascunse. Dar sunt în număr important: pictori, graficieni, sculptori. Să ne imaginăm cum toată această forţă e chemată într-o tabără de creaţie. Una din teme poate fi chiar textul de la care a pornit ideea. Ochiul artistului vede în spaţiul complex al Iaşului esenţa sensibilă. O esenţă care mi-ar place s-o văd exprimată. Insist. O tabără de creaţie cu sute de plasticieni dispuşi în structurile publice ale oraşului. Vor trăi împreună, artişti şi public, categoriile esteticului născute în palimpsestulieşean. O lună de zile, întreagă, poate august într