Patru dintre cele 18 femei care au ajuns la spital după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de o autoutilitară, apoi s-a răsturnat, în municipiul Alexandria au traumatisme cranio-cerebrale şi de coloană, în timp ce celelalte 14 au fost rănite uşor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman, patru dintre cele 18 femei aflate în microbuz în momentul accidentului au suferit traumatisme cranio-cerebrale şi de coloană, iar celelalte 14 au fost rănite uşor.
"Sosiţi la faţa locului cu o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stins incendii, pompierii au constatat că în accident erau implicate două autovehicule, un microbuz plin cu pasageri şi o autoutilitară, rezultatul fiind 18 victime, toate femei, dintre care patru cu traumatisme cranio-cerebrale şi de coloană, iar 14 rănite uşor, dar care au necesitat transportarea la spital pentru investigaţii amănunţite. Nu au fost persoane prinse între tablele contorsionate ale autovehiculelor", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Adrian Gelu Dragomir.
În prezent cele 18 femei rănite sunt la Spitalul Judeţean din Alexandria, iar starea de sănătate a celor patru paciente cu traumatisme cranio-cerebrale şi de coloană este stabilă.
Un număr de 18 femei au ajuns la spital, vineri dimineaţă, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de o autoutilitară, apoi s-a răsturnat, în municipiul Alexandria.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Teleorman, o autoutilitară care transporta pâine nu a oprit la indicatorul Stop şi a lovit un microbuzul cu călători, care în urma impactului s-a răsturnat.
În urma accidentului, 18 femei aflate în microbuz, care făceau naveta la o unitate economică din Alexandria, au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean Teleo