Interesul fata de ceremonia de investire a presedintelui ales al Statelor Unite, Barack Obama, este tot mai mare, pretul unui singur bilet ajungand pe Internet la 20.095 de dolari, relateaza CNN preluat de Mediafax.
Autoritatile au tiparit pana in prezent 250.000 de bilete pentru ceremonia de investitura a lui Barack Obama in functia de presedinte, care va avea loc la 20 ianuarie, iar acestea sunt tinute intr-un loc sigur. Intrarea este libera in cazul unei recomandari din partea unui congresmen sau sentor, dar datorita cererii ridicate, evenimentul a creat deja o piata online foarte activa.
Distribuitorii - aceiasi ca si in cazul concertelor rock - vand bilete la ceremonia de depunere a juramantului de catre Barack Obama cu mii de dolari, chiar si in zone indepartate, fara locuri pe scaune.
Organizatorii evenimentului considera ca practica nu este in spiritul evenimentului si i-ar putea dezamagi pe cei care achizitioneaza aceste bilete. "Intelegem ca unii oameni vor sa scoata un ban, dar cei care se gandesc sa cumpere aceste bilete, ar trebui sa fie atenti", a avertizat Howard Gantman, director in cadrul Comisiei comune a Congresului pentru ceremoniile inaugurale.
Brokerii actioneaza ca intermediari si pretind ca au aceste bilete de la angajatii Capitoll Hill si persoane care le obtin de la membrii Congresului, biletele nefiind nominale.
Senatorul Dianne Feinstein, presedintele Comisiei de investitura, sustine ca are informatii privind vanzarea acestor bilete cu peste 40.000 de dolari fiecare, desi ceremonia ar trebui sa fie gratuita. Comisia de investitura a avertizat congresmenii ca vanzarea acestor bilete reprezinta o incalcare a codului etic. Interesul fata de ceremonia de investire a presedintelui ales al Statelor Unite, Barack Obama, este tot mai mare, pretul unui singur bilet ajungand pe Internet la 20.09