SUA au înţeles că democraţia nu se potriveşte tuturor domeniile militar şi diplomatic.
Strategia ar trebui să fie revizuită din an în an, dar este pentru prima oară din 2002 când o asemenea revizuire are loc. Noua versiune păstrează elementele de bază ale orientărilor strategice stabilite acum patru ani, acordând în continuare un loc central doctrinei loviturilor preventive, ca o schimbare majoră faţă de vechea doctrină a descurajării şi îngrădirii din timpul războiului rece. Atunci, inamicul principal era Uniunea Sovietică, putere nucleară, şi o lovitură preventivă era greu de conceput, deoarece America, la rândul ei, se expunea unei contralovituri devastatoare. Inamicul principal este însă acum terorismul, iar cazul războaielor din Afganistan şi Irak sunt tocmai exemple clare ale aplicării acestei doctrine.
E drept, războiul din Irak a generat controverse asupra utilităţii lui, deoarece eşecul încercărilor de a găsi presupusele arme irakiene de distrugere în masă a subminat unul din principiile de bază ale doctrinei, şi anume că informaţiile serviciilor secrete asupra intenţiilor şi capacităţilor militare ale potenţialului inamic sunt suficiente pentru a justifica războiul preventiv. Realitatea a dovedit însă că informaţiile serviciilor secrete erau eronate. În ciuda acestei realităţi, documentul susţine, în continuare, necesitatea loviturilor preventive. "Când consecinţele unui atac cu asemenea arme sunt atât de devastatoare, nu ne putem permite să rămânem pasivi", afirmă documentul.
Este specificat în particular cazul Iranului şi Coreei de Nord, ţări care desfăşoară programe nucleare, documentul consemnând hotărârea "de a se lua toate măsurile necesare" pentru apărarea securităţii SUA. Ca exemplu de state cu sisteme despotice sunt enumerate şi Siria, Cuba, Belarus, Birmania şi Zimbabwe, deşi nu se specifică expres că doctrina ar putea fi aplicat