UPDATE: Echipajul României, format din Ionuţ Mitrea şi Bogdan Mada, a luat un prim-start fals, pe culoarul şapte, din prima semifinală. Kaiaciştii tricolori au încheiat apoi cursa pe locul cinci (ultimul), în 34.253 secunde, ratând calificarea în finală, în care au acces echipajele Canadei, Marii Britanii, Rusiei şi Argentinei.
În calificări, Mitrea şi Mada au fost pe locul cinci, în prima serie, cu timpul de 33.978 secunde.
În finala A se califică primele patru echipaje din fiecare dintre cele două semifinale.
Finala K2 200 metri va avea loc sâmbătă.
Echipajul masculin de kaiac dublu al României s-a calificat, vineri, în semifinale la 200 de metri, la Jocurile Olimpice de la Londra.
Echipajul României, format din Ionuţ Mitrea şi Bogdan Mada a luat startul în prima serie a calificărilor pe culoarul patru. Cei doi au încheiat rapida cursă cu timpul de 33.978 secunde, pe locul 5, obţinând calificarea în semifinale, în care ajung primele cinci clasate din fiecare dintre cele două serii.
Semifinalele vor avea loc peste aproximativ o oră. Primele patru clasate din fiecare semifinală se vor califica în finala probei, programată sâmbătă.
Sursa: Mediafax
UPDATE: Echipajul României, format din Ionuţ Mitrea şi Bogdan Mada, a luat un prim-start fals, pe culoarul şapte, din prima semifinală. Kaiaciştii tricolori au încheiat apoi cursa pe locul cinci (ultimul), în 34.253 secunde, ratând calificarea în finală, în care au acces echipajele Canadei, Marii Britanii, Rusiei şi Argentinei.
În calificări, Mitrea şi Mada au fost pe locul cinci, în prima serie, cu timpul de 33.978 secunde.
În finala A se califică primele patru echipaje din fiecare dintre cele două semifinale.
Finala K2 200 metri va avea loc sâmbătă.
Echipajul masculin de kaiac dublu al României s-a calificat, vineri, în semifinale la 200 de metri, la Jocurile