Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaccinul antigripal, mai puţin eficient pentru bărbaţi

Publicat in Romania Libera, marți 24 decembrie 2013 ·

Vaccinul antigripal este în general mai puţin eficient pentru bărbaţi în comparaţie cu femeile, arată un studiu publicat luni în Statele Unite şi citat de Mediafax.

Faptul că bărbaţii sunt mai vulnerabili decât femeile la infecţiile bacteriene, virale sau parazitare era cunoscut de mult timp, însă oamenii de ştiinţă nu cunoşteau niciun motiv bine definit pentru a explica acest fenomen.

În afară de gripă, se ştia deja că sistemul imunitar masculin nu răspunde la fel de viguros ca cel feminin la vaccinurile contra febrei galbene, rujeolei sau hepatitei, afirmă autorii aecestui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Studiul, realizat pe 34 bărbaţi şi 53 femei, arată că acestea din urmă au avut o reacţie a anticorpilor apăruţi după vaccinarea contra gripei în general mai puternică decât aceea a bărbaţilor. Totuşi, reacţia imunitară medie a bărbaţilor cu concentraţii joase de testosteron a fost aproximativ similară cu aceea a femeilor, au precizat cercetătorii americani de la Universitatea Stanford din California şi cei francezi de la Institutul Naţional pentru Sănătate şi Cercetări Medicale (INSERM).

Studiile precedente realizate pe animale şi pe celule umane in vitro au evidenţiat, totodată, faptul că testosteronul are proprietăţi antiinflamatoare, fapt care îi face pe cercetători să creadă că ar putea să existe o anumită interacţiune între acest hormon masculin şi reacţia sistemului imunitar - ce constă în apariţia unei inflamaţii după infestarea cu un patogen.

Studiul nu arată o relaţie directă între testosteron şi un răspuns imunitar mai mic. S-ar părea mai degrabă că reacţia sistemului imunitar este redusă prin activarea unui grup de gene asociate cu un nivel ridicat de testosteron, a precizat medicul Mark Davis, profesor de imunologie la Universitatea Stanford.

Oamenii de ştiinţă şi-au pus totod

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum o ora
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Eu nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii, în rest, toată lumea are datorii şi e bine să aibă, ca să pui banii în dezvoltare

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndato

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum o ora
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 4 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Ferrari făcut praf într-un accident rutier, între Turda și Cluj. Două persoane au fost rănite

Adevarul acum 2 ore
Un grav eveniment rutier produs joi, 9 mai, în localitatea Copăceni, între Turda și Cluj, s-a soldat cu rănirea a două persoane. Un singur autoturism a fost implicat în acest accident, fiind vorba despre un Ferrari.

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

15°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°