Anglo-Romanian Bank, subsidiara de la Londra a grupului BCR, a inregistrat in primul semestru un profit net de 3,14 milioane de euro, conform standardelor romanesti de contabilitate.
Banca a continuat astfel sa contribuie la profitul grupului, afectat de scaderea castigurilor celei mai mari banci romanesti (75,8 mil. euro in RAS pe semestrul I) cauzata de costurile in crestere cu provizioanele.
Pe intreg anul 2008, Anglo-Romanian a raportat un profit net de 11,6 milioane de euro dupa standardele internationale de raportare financiara.
Conform prospectului de prezentare a programului BCR de emitere de obligatiuni in valoare de pana la 3 mld. euro pe bursa din Luxemburg, BCR intentioneaza in continuare sa se retraga din actionariatul Anglo-Romanian Bank, in cadrul unui program de restructurare a subsidiarelor sale.
Omul de afaceri Dinu Patriciu, care in urma cu un an se pregatea de negocieri cu Erste pentru preluarea bancii, a renuntat in cele din urma si a ales sa cumpere o banca din Georgia. Pe langa discutiile legate de pretul cerut de austrieci, dificultatea de a gasi un cumparator a fost legata de necesitatea ca noul proprietar sa inlocuiasca liniile de finantare pe care Anglo-Romanian Bank le avea de la Erste.
O banca precum Anglo-Romanian are nevoie de sustinere financiara, avand in vedere ca nu a fost concentrata pe atragerea de resurse in depozite de la clienti, ci pe finantari de la alte banci.
Criza financiara internationala a redus drastic interesul pentru achizitii, chiar si atunci cand este vorba de o afacere profitabila ca Anglo-Romanian Bank. Subsidiara de la Londra a BCR fusese scoasa la vanzare inca de la inceputul lui 2008 in contextul strategiei Erste de a renunta la entitati care nu erau considerate a face parte din businessul de baza sau ale caror activitati conduceau la suprapuneri in structura grupului austriac