Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cand Eroii devin Calai - Despre soarta spionilor si a tradatorilor

Publicat in Jurnalul, duminică 15 octombrie 2006 ·

In al sau Dictionar alfabetic, intitulat Un veac de spionaj, contraspionaj si politie politica, Mihai Pelin se ocupa si de cei prinsi, condamnati la moarte si executati intre 1941-1944 de regimul Antonescu, ca fiind spioni sovietici sau, cel putin, tradatori.

La inceput, parcurg cu atentie fiecare caz, infatisat succint de autor. Mai apoi imi dau seama ca e pura pierdere de timp. Numarul celor executati e destul de insemnat. Cred ca se apropie de o suta. Textele sunt insa cam aceleasi, apropiindu-se de sablon, cum, de altfel, a fost si viata celor prinsi si condamnati. Iata un exemplu: "Andrei Malai. Nascut la 1 august 1917, in Basarabia. Fiul lui Alexandru si al Dariei. Condamnat la moarte si executat pentru acte de tradare in favoarea Uniunii Sovietice in perioada participarii Romaniei la campania din Rasarit. A intampinat cu ostilitate trupele romanesti care eliberau tinutul dintre Nistru si Prut".

Saracia datelor biografice izvoraste din sursele de documentare aflate la dispozitia lui Mihai Pelin: Arhivele SRI. Textele sunt, cum spuneam, intrucatva identice. Micile diferente tin de numele spionului (unii sunt romani, altii rusi), de locul de unde a fost trimis (din URSS sau din Basarabia), de misiunea asumata (de spion, de diversionist, de sabotor). Numarul celor condamnati la moarte si executati pentru tradare sau spionaj pe frontul de Est isi gaseste egalul doar in numarul celor arestati si condamnati (unii la regim de temnita grea, la fel de exterminator ca si plutonul de executie) dupa 23 august 1944, sub acuzatia de crime de razboi. Iata un exemplu: "Gheorghe IONESCU. Nascut la 25 decembrie 1888, la Braila. Fiul lui Toma si al Ioanei. Fost comisar de politie, arestat la 9 septembrie 1948 si condamnat pentru crime de razboi comise pe teritoriul Basarabiei eliberate de sub ocupatia sovietica in anii campaniei din Rasarit. A decedat la 5 noiembrie 1

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 8 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 7 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. El s-a ridicat în picioare la marginea patului

BusinessMagazin acum 13 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 11 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°