Atacul asupra Timişoarei, desfăşurat între 11 iunie - 9 august 1849, a fost unul din cele mai importante bătăli ale Revoluţiei Maghiare. Soldaţii maghiari au fost în număr de aproape 12.000, în timp ce apărătorii cetăţii în jur de 9.000.
Ecoul evenimentelor din 15 martie 1848 din Pesta a ajuns și la Timișoara, pe 18 martie. În această zi se ține o adunare populară în fața primăriei, sub conducerea primarului Johan Preyer. Împăratul este asigurat de atașamentul și devotamentul cetățenilor, însă în ziua următoare, o nouă adunare populară hotărește sprijin pentru guvernul maghiar revoluționar sub conducerea lui Lajos Batthany. Mișcarea popular din Timișoara a luat astfel o întorsătură împotriva Austriei. Ungurii au ridicat steagul răzvrătirii și al despărțirii de Austria.
La 24 aprilie 1848, armata austro-sârbă se ciocnește cu husarii maghiari la Kikinda. În întreg Banatul și părțile Croației s-a aprins flacăra răscoalei. La începutul lunii octombrie 1848, Piret, comandantul cetății Timișoara se retrage, iar locul său este luat de veteranul Georg Rukavina, care avea deja 70 de ani. Acesta proclamă starea de urgență pe teritoriul Timișoarei.
Generalulu Rukavina
“Referindu-mă la ordinul Majestăţii Sale, dat la Schonbrunn, la 3 octombrie şi adus la cunoştința ţării, prin care întreaga Ungarie e pusă sub regimul legilor marţiale, cetatea Timişoara cu suburbiile sale, începând cu ziua de azi, e pusă sub stare de asediu şi sub legi marţiale. În sensul punctului trei din rescriptul regesc, garda naţională din Timişoara, e pusă sub ordinele directe ale comandantului cetăţii.
Cine instigă la răzvrătire, se opune armatei ori se înarmează ilegal se pedepseşte după legile statariale.
Sunt interzise grupuri mai mari decât şase persoane. Până când în oraș e linişte şi ordine, starea de asediu nu influenţează circula
