Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat că este îngrijorat de modul în care actuala guvernare USL tratează judeţul Suceava. Flutur a arătat că după ce nici la rectificarea bugetară din acest an, adoptată de Guvern la sfârșitul lunii iulie, nu s-au alocat fonduri pentru deblocarea investiţiilor pentru judeţul Suceava, „se confirmă că tot ce promite USL nu sunt decât minciuni”. El a subliniat că prin sistarea sistematică a banilor, USL condamnă judeţul Suceava la nedezvoltare și la izolare.
„Intenţia de a anula toate cursele aeriene pentru Aeroportul din Suceava, începând cu iarna viitoare, este încă o dovadă clară în acest sens. Uitarea, ignorarea și dispreţul față de acest judeţ afectează sucevenii, dar şi judeţele învecinate”, a spus Gheorghe Flutur.
Liderul PDL Suceava a adăugat că nici la rectificarea de la sfârşitul lunii iulie a.c. nu s-au alocat fonduri pentru drumul Suceava - Botoșani, și nici pentru legăturile rutiere cu judeţele Maramureş prin Iacobeni – Borșa, sau cu judeţul Neamţ, de la Vatra Dornei.
„Nu s-a dat nici un ban pentru infrastructură, pentru dezvoltarea turismului, nimic pentru școli sau pentru Universitatea <Ştefan cel Mare>. De asemenea, zero lei pentru cultura și sportul sucevean. Este o abordare inadmisibilă. Le cer guvernanţilor să înceteze a mai trata judeţul Suceava în această manieră. Le cer şi liderilor judeţeni ai USL să facă publice demersurile făcute la Guvern pentru ca judeţul Suceava să primească fonduri la rectificarea bugetară. Şi le cer tuturor să vină public și să spună adevărul despre ce au de gând să facă din acest judeţ”, a încheiat Flutur.
Pe de altă parte, preşedintele PDL Suceava a spus că rectificarea bugetară arată o lipsă totală de viziune a USL în ce privește dezvoltarea României. Gheorghe Flutur a explicat că USL ține România la un nivel de subzistență și „se mulțumeș