Dupa o monitorizare de peste doi ani, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a ajuns la concluzia ca institutiile cu rol de a preveni, combate si sanctiona faptele de coruptie sunt lipsite de Dupa o monitorizare de peste doi ani, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a ajuns la concluzia ca institutiile cu rol de a preveni, combate si sanctiona faptele de coruptie sunt lipsite de transparenta, ineficiente in solutionarea dosarelor si lipsite de vointa de a aplica legea. Toate acestea au fost adunate intr-un raport, intitulat sugestiv "Impreuna impotriva coruptiei". In cadrul unui proiect demarat in 2004, CRJ si-a propus sa fructifice informatiile privind cazurile de coruptie mediatizate si sa le urmareasca pana la solutionare. Astfel ca Centrul de Resurse Juridice a transmis 8 sesizari oficiale institutiilor competente ale solutiona. Rezultatul a fost previzibil: s-au primit doar trei raspunsuri.
Averea lui Dan Ioan Popescu, in atentia Parchetului
Unul dintre raspunsurile primite de CRJ se refera la fostul ministru al Industriilor Dan Ioan Popescu. In urma sesizarii Parchetului General, procurorul general al Romaniei, Ilie Botos, a dispus initirea procedurii de cercetare a averii fostului demnitar, fiind indicii ca discrepanta intre ceea ce detinea Dan Ioan Popescu in 2000 este foarte mare in raport cu ceea ce avea sa aiba patru ani mai tarziu - in 2004.
Mazare si Oprisan, de neatins
Fara raspuns au ramas sesizarile cu privire la primarul Constantei, Radu Mazare, si la presedintele Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan. In ceea ce il priveste pe Radu Mazare, mai multe organizatii au sesizat PNA - la data de 10.03.2005 - in legatura cu retrocedarea de catre edil a unor suprafete de terenuri din Parcul Tabacariei catre SC Holland Development Group SA. Aceasta societate a ridicat pe terenurile in cauza un mall. Cu toate acestea, CRJ nu a